Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: „Cum se înţelege aceasta, părinte, că Domnul Hristos zice în Evanghelie: «Fericiţi sunt cei ce plâng, că aceia se vor mângâia», iar Sfântul Apostol Pavel porunceşte la cartea sa: «Bucuraţi-vă pururea şi iarăşi zic, bucuraţi-vă»? Deci, cum şi în ce chip va face omul ca să plângă şi să se bucure şi cum pot să se împace acestea şi să fie amândouă împreună, şi plângerea şi bucuria?”.

Răspuns-a lui bătrânul: „Plângerea este grija pentru Dumnezeu şi pentru poruncile Lui şi ea naşte o pocăinţă, iar pocăinţa naşte cunoştinţa, postul, rugăciunea şi învăţătura. Iar bucuria este liniştea întru Dumnezeu și blândeţea. Și dacă cineva arată cuvânt bun şi cinstit, dragoste şi față veselă către cei ce vin la dânsul și are în inima sa şi pocăinţă, se vădeşte că aşa pot fi şi pot încăpea amândouă împreună, plângerea şi bucuria”.

(Proloagele, volumul I, Editura Bunavestire, p. 524)