În tipografia diecezană din Sibiu, Mitropolitul Andrei tipărea şi cărţi pentru şcoală: abecedare, catehisme, bucoavne, cărţi de muzică, de aritmetică, de gramatică, de istorie şi geografie, pentru şcolile săteşti, parohiale, pentru gimnazii şi, mai ales, pentru Seminarul Teologic din Sibiu. Se mai tipăreau: „Telegraful român”, din 1852, „Calendarul diecezan”, „Anuarul Gimnaziului din Braşov”, precum şi numeroase broşuri şi lucrări bisericeşti şi folositoare de suflet. 

Astfel înţelegea marele ierarh să slujească Biserica lui Hristos şi poporul pe care îl păstorea, contribuind după putere la apărarea Ortodoxiei, la luminarea, la unitatea şi la mântuirea lui.

Mitropolitul Andrei Şaguna rămâne în istoria neamului românesc drept ctitorul cel mai mare al şcolii şi culturii ardelene. 

Odată cu organizarea tipografiei, în anul 1850 a înfiinţat în Sibiu un Institut Teologic şi Pedagogic cu durata de unu până la trei ani, pentru formarea de preoţi buni, luminaţi şi devotaţi Evangheliei lui Hristos, acordând celor săraci şi iubitori de învăţătură ajutoare, burse şi cărţi gratuite. Pentru luminarea copiilor din eparhia sa, a înfiinţat, pe lângă fiecare parohie, sute de şcoli primare confesionale, cu predarea în limba română. În ele se învăţau atât cunoştinţele religioase, cât şi cele de cultură generală. Şcolile erau organizate şi întreţinute de Biserică. Preoţii parohiei erau directori, iar protopopii ‒ inspectori şcolari. Profesorii erau pregătiţi fie în Institutul Pedagogic din Sibiu, fie la Gimnaziul din Braşov, ambele înfiinţate şi întreţinute de Episcopia Ortodoxă din Sibiu. 

În anul 1873 existau în Transilvania peste 800 de şcoli primare confesionale, din care mai mult de jumătate erau înfiinţate de marele mitropolit.

Prin aceste trei mijloace ‒ prin preoţi vrednici şi biserici, prin şcoli confesionale şi prin cărţi tipărite în grai românesc ‒ Mitropolitul Andrei Şaguna a întărit peste Carpaţi unitatea credinţei ortodoxe, unitatea etnică naţională şi unitatea de gândire şi acţiune, împotriva atâtor influenţe străine.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 443-444)