Mila este şi ea o fiică a iubirii. Mila ca şi coborâre la celălalt. O afundare în adâncurile fiinţei celui de lângă tine. Exact ca şi în acele mult prea puţine cazuri în care, cândva, se mai găsea câte unul să se coboare în subteranele Bucureştiului la aurolacii şi vagabonzii capitalei... Din milă, din iubire şi din speranţă mai poate un suflet uman să se intereseze de cel care ar trebui să fie exact lângă tine, dar nu este...

Mila nu este acea sumă de bani sau acea legătură de haine pe care, din când în când, doar unii dintre noi o mai dau unor fiinţe ce nu au nume şi cărora nu avem nimic a le spune. Dacă ar fi fost aşa, Domnul ar fi zis: „Fericiţi cei ce dau bani şi haine săracilor..." La fel, nicăieri nu ni se spune că El ar fi dat cuiva bani, deşi ştim bine că banii pentru milostenii erau la Iuda. Şi că a fericit pe acea văduvă care a dat pentru Templu ultimul ei bănuţ. Dar, tot El este Cel ce a spus: Milă voiesc, iar nu jertfă!

A da bani este ceva. Dar a da o parte din atenţia ta, o picătură din iubirea ta şi o părticică din sufletul tău celui ce are nevoie este totul!

(Monah Paulin, Invitații la libertate, Editura Egumenița, 2008, p. 43)