Festival de datini şi obiceiuri populare de Crăciun la Vadu Crişului

Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei

Festival de datini şi obiceiuri populare de Crăciun la Vadu Crişului

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în parohia Vadu Crişului din Eparhia Oradiei s-a desfăşurat, Duminică, 11 decembrie 2011, prima ediţie a Festivalului de datini şi obiceiuri populare de Crăciun, informează Pr. Silviu Dobai.

La evenimentul organizat de parohia Vadu Crişului în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Bihor la Căminul Cultural din Vadu Crişului, au participat şapte alaiuri şi trei solişti din localitate şi comunele învecinate de pe valea Crişului.

Evenimentul s-a dorit a fi o continuare a Festivalului colindelor creştine ce a avut loc în urmă cu o săptămână la Aleşd, în 4 decembrie.

Festivalul a avut două secţiuni, dedicată copiilor şi adulţilor. La prima secţiune, cea e tinerelor talente, câştigătorii au fost: Ansamblul folcloric din Vadu Crişului – locul I; Grupul de copii din Roşia – locul II. La categoria grupurilor deja consacrate, juriul a ales: locul I - Tilecuş, locul II – Bălnaca, locul III – Hotar şi locul IV - Bulz-Aleşd.

Atmosfera de sărbătoare a avut un plus de savoare şi datorită expoziţiei de icoane a pictorului popular Teodor Pascar, dar şi mulţumită creaţiilor elevilor de la şcoala din Vadu Crişului, care şi-au intitulat sugestiv operele „Vine, vine Moş Crăciun” coordonată de Florina Tecsi şi Diana Bold şi „Un brad eco pentru fiecare”, coordonator Bogdan Bodea.

„Avem datoria de a promova frumoasele noastre tradiţii şi obiceiuri populare legate de marea sărbătoare a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, şi prin aceasta să ne păstrăm şi întărim identitatea noastră românească şi ortodoxă. Marii câştigători ai festivalului sunt locuitorii comunei Vadu Crişului şi ai satelor din jur care au avut şansa să participe la un spectacol minunat”, a declarat Părintele paroh Sorin Mititeanu, organizatorul acestui festival.

sursa: basilica.ro

Citește despre: