Festivalul de pricesne „La umbra Crucii Tale”, la Husasău de Criș
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în după-amiaza zilei de duminică, 3 aprilie 2016, Parohia Husasău de Criş, Protopopiatul Oradea, în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea şi Păstrarea Culturii Tradiționale Bihor și Asociația Culturală „România în Lume”, au organizat cea de-a cincea ediţie a festivalului de pricesne „La umbra Crucii Tale”.
Festivalul s-a bucurat de prezența corului de copii al parohiei Husasău de Criş, coordonat de către preotul paroh Ioan-Mircea Ghitea și de doamna Anca Pavel-Ciuciu şi a Grupului vocal „Poenarii” din Oradea, coordonat de doamna profesor Romina Nemeș-Silaghi.
Apoi, au interpretat pricesne și tinerele voci de muzică populară Andreea Drugaş, Lorena Ianța, Maria-Alexandra Secan, Romina Nemeș-Silaghi, Andreea Pușcaș, Violeta Gherman și Aurica Vaida, toți participanții fiind îmbrăcați în frumoase costume populare tradiționale din Bihor.
La finalul festivalului, părintele Simion Goga, inspector pentru cateheză, a rostit un cuvânt de învățătură, transmițând arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, împreună cu alese cuvinte de felicitare adresate preotului paroh, copiilor și artiștilor care au încântat cu frumusețea și măiestria interpretării minunatelor pricesne.
De asemenea, părintele a adresat și sfaturi duhovnicești legate de Sfântul și Marele Post al Paștilor, Duminica Sfintei Cruci, precum și gânduri de bucurie și binecuvântarea pentru această perioadă premergătorare praznicului Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
Sursa: eparhiaortodoxaoradea.ro