Festivalul Naţional Naşterea Domnului–Dar de Crăciun, la Oradea

Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei

Festivalul Naţional Naşterea Domnului–Dar de Crăciun, la Oradea

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, la Teatrul pentru copii şi tineret „Arcadia” din Oradea s-a desfăşurat, joi, 8 decembrie 2011, Festivalul Naţional „Naşterea Domnului – Dar de Crăciun”, după cum a menţionat Pr. Silviu Dobai.

Festivalul, aflat la cea de a patra ediţie, s-a desfăşurat pe trei secţiuni: muzică şi dans, teatru şi decoraţiuni. La spectacol au participat copii de la şcoli şi grădiniţe speciale atât din Oradea, din judeţul Bihor, cât şi din alte zone ale ţării.

Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, în colaborare cu Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Orizont” Oradea, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Teatrul „Arcadia” şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Bihor.

De asemenea pe scena Teatrului „Arcadia” au urcat, în afara concursului, Corala cadrelor didactice de la Centrul „Orizont” Oradea.

La secţiunea „teatru” locul I a fost împărţit între Centrul „Orizont” Oradea şi Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Cluj-Napoca, locul II a fost ocupat de Grădiniţa nr. 52 din Oradea, C.S.E.I. „Orizont” Oradea şi C.S.E.I. Popeşti, judeţul Bihor, iar copiii de la C.S.E.I. Tileagd, judeţul Bihor, şi C.S.E.I. „Orizont” Oradea au obţinut locul III.

La secţiunea „muzică şi dans” premiile au fost adjudecate de Grădiniţa nr. 52 Oradea şi C.S.E.I. Tileagd – locul I, C.S.E.I. „Orizont” Oradea şi Grupul Şcolar „Ioan Bococi” din Oradea – locul II, şi Colegiul Naţional „Arany Janos” din Salonta, judeţul Bihor, locul III.

În cadrul secţiunii „decoraţiuni” premiile au fost acordate următorilor participanţi: C.S.E.I. nr. 1 Oradea, C.S.E.I. Alba Iulia, C.S.E.I. Tileagd şi C.S.E.I. „Elena Doamna” din Focşani – locul I, C.S.E.I. Popeşti, C.S.E.I. nr. 1 Sibiu, C.S.E.I. Târgu Mureş, C.S.E.I. Târgu Neamţ şi C.S.E.I. Orizont Ordea –locul II, C.S.E.I. Senzorială Oradea, Grup Şcolar „Arany Janos” Salonta, C.S.E.I. Mediaş, C.S.E.I. Şimleu Silvaniei şi C.S.E.I. Cluj-Napoca – locul III.

Festivalul doreşte să promoveze şi să îmbunătăţească socializarea şi integrarea copiilor cu cerinţe educative speciale prin artă, care este o modalitate eficientă de recuperare a lor, iar prin activităţile cuprinse în acest proiect se doreşte ameliorarea într-o oarecare măsură a dizabilităţilor elevilor de la aceste şcoli speciale care, în ciuda deficienţei de care suferă, pot să realizeze lucruri mari.

La final au fost înmânate diplome de participare şi toţi participanţii au primit, din partea organizatorilor, cadouri constând în pachete cu dulciuri.

sursa: basilica.ro

Citește despre: