Din perspectivă vechitestamentară ideea că Dumnezeu ar fi putut să aibă unul sau mai multi fii era de neacceptat: „Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn” (Deuteronomul 6,4). Unicitatea Sa era pentru evrei literă de lege cu atât mai mult cu cât poporul ales trăia într-un context politeist de care trebuia să se delimiteze prin credinţă.

În ceea ce-i priveşte pe creştinii de pretutindeni sintagma „Fiul lui Dumnezeu” este lipsită de echivoc fiind frecvent folosită în cultul Bisericii, în diverse rugăciuni sau formule liturgice, dar şi în texte cu caracter teologic denumind cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, deofiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt conform mărturisirii de credinţă niceo-constantinopolitane. Altfel spus, este vorba de o persoană unică şi inconfundabilă, adânc înrădăcinată în conştiinţa oricărui creştin respectabil, a cărui existenţă tinde spre viaţa „cu” şi „în” Hristos. Până aici toate sunt „bune foarte” dacă ar fi să rămânem în canoanele limbajului biblic, dar în context vechitestamentar apare de mai multe ori expresia ebraică „bnei Elohim” - în traducere literală fiii lui Dumnezeu -, care în mod justificat naşte semne de întrebare în mintea cititorului.

Principalele ocurenţe ale expresiei bnei Elohim în Scriptura Vechiului Testament, care au prezentat dificultăţi de înţelegere, sau de interpretare pot fi rezumate la cartea Facerea şi cartea Iov.

Interpreţii textelor scripturistice au căutat diverse explicaţii, astfel expresia „fiii lui Dumnezeu” era înţeleasă de către Iosif Flavius, fiind prezentată şi de cărţile apocrife Cartea lui Enoh şi Testamentul Celor Doisprezece Patriarhi,ca referindu-se la îngeri. Septuaginta a tradus expresia ebraică bnei Elohim prin angheloi ton Teou, adică îngerii lui Dumnezeu pentru versetul de la Iov 1,6: „Dar într-o zi îngerii lui Dumnezeu s-au înfăţişat înaintea Domnului, şi Satan a venit şi el printre ei”; precum şi pentru versetul de la Iov 2,1: „Şi iarăşi au venit într-o zi îngerii lui Dumnezeu să se înfăţişeze înaintea Domnului, şi Satan a venit şi el printre ei să se înfăţişeze înaintea Domnului”. Pentru versetul de la Iov 38,7 a fost preferată expresia angheloi mon, adică îngerii Mei. În ceea ce priveşte textul de la Facerea 6,2,4 Codex Alexandrinus foloseşte aceeaşi variantă traductologică - îngerii lui Dumnezeu- în timp ce Septuaginta o redă prin fiii lui Dumnezeu, variantă agreată şi de către traducerea sinodală a Sfintei Scripturi: „Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit (...). În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor ...”.

Fericitul Augustin afirma că majoritatea traducerilor scripturistice care circulau în timpul său optau pentru expresia îngerii lui Dumnezeu şi acest lucru nu era fără temei, pentru că, deşi îngerii sunt fiinţe spirituale, totuşi atunci când îşi făceau apariţia în diverse împrejurări ei erau percepuţi ca fiind bărbaţi, sau tineri. Îngerii găzduiţi de patriarhul Avraam la stejarul Mamvri erau „trei Oameni” (Facerea 18,2) care au şezut la masă consumând bunătăţile ce au fost pregătite de către Sarra. În aceeaşi notă descriptivă proorocul Daniel ilustrează apariţia unui înger cu cuvintele: „Şi mi-am ridicat ochii mei şi, iată, un om îmbrăcat în veşminte de in, iar coapsele lui încinse cu aur curat şi de preţ...”(10, 5). Fără îndoială aceasta era o formă de acomodare a limbajului la posibilităţile de percepţie, înţelegere şi comunicare ale fiinţei umane.

Dacă în cazul cărţii Facerea expresia bnei Elohim s-ar referi la îngerii lui Dumnezeu care au fost ademeniţi de frumuseţea pământencelor - tablou care ne trimite mai degrabă cu gândul la mitologia greco-romană – în Cartea Iov aceeaşi expresie ar denumi îngerii care au participat la consiliul, sau sfatul divin, între ei fiind prezent şi Ha Satan- termen ebraic ce s-ar traduce prin cel care se opune, cel care obstrucţionează – căruia Dumnezeu i-a permis să-l pună la încercare pe dreptul Iov.

Aşa cum era şi firesc nu au existat contestaţii solide cu privire la traducerea expresiei bnei Elohim din Sfânta Scriptură prin referire directă la îngeri; singura situaţie în care aceasta a ridicat numeroase semne de întrebare fiind cea din cartea Facerea, cu atât mai mult cu cât ebraica biblică are un termen specializat pentru a-i desemna pe îngeri – malakim -, dar şi pentru faptul că Mântuitorul a afirmat în Noul Testament că la învierea din morţi oamenii „nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer” (Matei 22, 30). Prin urmare ne aflăm într-un impas şi trebuie să acceptăm că nu întotdeauna aceeaşi expresie desemnează o realitate unică. Contextualizarea este absolut necesară în hermeneutica biblică, iar iţele problemei se pare că au fost descâlcite de către Sfântul Ioan Gură de Aur care a considerat că textul menţionat din cartea Facerea se referea la descendenţii lui Set „numiţi de Dumnezeiasca Scriptură fii ai lui Dumnezeu, pentru că au mers pe urmele virtuţii strămoşilor lor”, fiicele oamenilor fiind în aceeaşi înlănţuire logică reprezentantele neamului păcătos al lui Cain, care i-au deturnat pe cei dintâi de la relaţia corectă cu Dumnezeu, fapt ce a atras mânia Sa manifestată în evenimentul biblic al potopului. În sprijinul acestei argumentaţii există texte scripturistice care-i numesc pe membrii poporului Israel fii ai lui Dumnezeu, dintre acestea menţionând două: „Voi sunteţi fiii Domnului Dumnezeului vostru...” (Deuteronomul 14,1) şi „Aduceţi pe fiii Mei din ţinuturi depărtate...”(Isaia 43,6) din care transpare grija paternă a lui Dumnezeu faţă de cei pe care i-a chemat la mântuire prin legămintele încheiate.

(Pr. Marius Daniel Profir)