„Cărările Cuvântului sunt diferitele moduri ale virtuţilor şi diferitele comportări sau îndeletniciri după voia lui Dumnezeu. Pe acestea le fac drepte aceia care nu cultivă virtutea şi cercetarea cuvintelor dumnezeieşti nici pentru slavă, nici din zgârcenie, nici ca să fie linguşiţi de oameni sau ca să le placă lor sau ca să se mândrească în faţa lor, ci toate le fac şi le spun, şi le cugetă pentru Dumnezeu. Căci Cuvântul lui Dumnezeu nu zăboveşte pe cărările care nu sunt drepte, chiar dacă ar afla calea în anumite privinţe gătită. De pildă, cineva posteşte şi se reţine de la hrana care aprinde patimile şi face toate celelalte câte pot să ajute la izbăvirea de patimi. Acesta a gătit calea amintită, dar cultivă aceste moduri pentru slava deşartă sau din zgârcenie, sau pentru a fi linguşit de oameni, sau pentru a le plăcea lor, sau din altă pricină, şi nu pentru a plăcea lui Dumnezeu. Acesta nu a făcut drepte cărările lui Dumnezeu. El a răbdat osteneala pregătirii căii, dar nu-L are pe Dumnezeu umblând pe cărările lui. Deci calea Domnului este virtutea, iar cărarea dreaptă e modul (chipul) drept şi neviclean al virtuţii.”

(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, în Filocalia III, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2004, pp. 163-164)