„Prin necazuri şi-au gătit oamenii cele bune, după cum prin slava deşartă şi prin plăcere, pe cele rele.

Cel nedreptăţit de oameni scapă de păcat şi, pe măsura mâhnirii sale, află sprijin împotriva lui.

Cel ce crede în răsplata lui Hristos, pe măsura credinţei sale rabdă bucuros toată nedreptatea.

Cel ce se roagă pentru oamenii ce-l nedreptăţesc îi înspăimântă pe draci; iar cel ce se luptă cu cei dintâi e rănit de cei de al doilea.

E mai bine să fim batjocoriţi de oameni decât de draci; dar cel plăcut lui Dumnezeu pe amândoi i-a biruit.

Tot binele vine de la Domnul, după o anumită orânduire, şi pleacă pe ascuns de la cei nemulţumitori, nerecunoscători şi leneşi.

Tot păcatul sfârşeşte în plăcerea oprită, precum orice virtute, într-o mângâiere duhovnicească. Dacă stăpâneşte cel dintâi, stârneşte cele proprii lui; iar dacă stăpâneşte cea de a doua, de asemenea pe cele înrudite cu ea.

Ocara de la oameni aduce întristare inimii, dar se face pricină de curăţie celui ce o rabdă.”

(Marcu Ascetul, Despre legea duhovnicească, în Filocalia I, traducere din greceşte, introduceri şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2008, p. 273-274)