Ai fost condamnat la închisoare. Şi acum şezi în celulă, şi treci în tăcere toată viaţa ta printr-o sită deasă-deasă. Te minunezi cum totul se desfăşoară ca un scul de lână pe spata de la războiul de ţesut! Viaţa ta a curs în pace, propăşire şi îndestulare până ce ai jurat strâmb pentru fratele tău. Te-ai îndreptăţit: „Mi-e frate! Pe cine să ajut, fie şi prin jurământ strâmb, dacă nu pe fratele meu?”. Aşa se mişcau în tine gândurile păcătoase, şi cu astfel de gânduri te-ai apărat înaintea judecătorilor. La care unul dintre judecători ţi-a răspuns: „La urma urmei suntem cu toţii fraţi, şi unde am ajunge cu metoda ta?”. Abia atunci ai priceput cum te duseseră gândurile păcătoase la fapta rea.

Cineva care a jurat strâmb mi-a povestit istoria sa: „Am jurat strâmb”, zice, „pentru un bou, dar n-aş fi ajuns să fiu judecat dacă nu mă denunţam singur. Şi a trebuit să mă denunţ, fiindcă pedepsele omeneşti sunt oricum mai uşoare decât pedeapsa lui Dumnezeu. În vreme de doi ani de când jurasem strâmb, casa mea a devenit o sperietoare pentru lume. Primul necaz care a dat peste mine: boii înjugaţi la car mi s-au prăbuşit într-o prăpastie şi s-au prăpădit – şi boii, şi carul. Cu vestea asta mă aştepta nevasta chiar în seara zilei când m-am întors acasă de la judecătorie, după ce depusesem jurământ strâmb. După câteva săptămâni, a lovit trăsnetul în staulul meu şi mi-a omorât toate oile. Şi hoţii m-au călcat în două rânduri. Şi nevasta mi s-a îmbolnăvit, şi după ce m-am înglodat în datorii cu tratamentele ei, a murit în chinuri. Unul dintre copii, care până atunci era totdeauna sănătos, a căpătat o boală grea şi a început să cadă ziua şi noaptea şi să facă spume la gură şi să scrâşnească din dinţi. Sărăcit, îndatorat până peste cap, supărat, prăpădit, m-am plâns într-o zi unui prieten de soarta mea cea rea. La care el m-a lovit ca un trăsnet din cer cu întrebarea: «N-ai jurat strâmb vreodată în viaţa ta?».

M-am deşteptat ca de o baie rece, şi mi-am amintit totul, şi mi-a devenit totul limpede. Fără să îi răspund nimic prietenului, am mers pe loc la tribunal, m-am autodenunţat şi am recunoscut totul. Am făcut închisoare, şi acum am început să mă gospodăresc din nou. Dar m-am învăţat bine să mă tem de Dumnezeu.”

Vezi câte necazuri pot da peste cei care jură strâmb? Fiindcă aşa e legea lui Dumnezeu, fratele meu: ca un foc viu, nu poţi să-l calci fără să te arzi. Când calci legi omeneşti, care se schimbă deseori, ca frunzele din pădure, te ajung restrişti şi chinuri; cu atât mai mult când calci legea de foc şi veşnică a Dumnezeului Celui viu!

Să nu dai mărturie mincinoasă – este porunca lui Dumnezeu, înscrisă în amândouă Testamentele, atât în cel Vechi, cât şi în cel Nou. Nu este lucru mic să rosteşti minciună înaintea feţei lui Dumnezeu şi a îngerilor lui Dumnezeu. Nu este lucru mic să stai cu capul descoperit înaintea Crucii şi Evangheliei şi să strigi: „Mă jur cu Dumnezeul Cel Viu şi atotputernic că acest adevăr este minciună sau că această minciună este adevăr, aşa să îmi ajute Dumnezeu!”. Cu adevărat, nu este de mirare că Dumnezeul adevărului şi dreptăţii loveşte cu biciul Său: pe unul care jură strâmb, peste mâini, pe altul peste picioare, pe altul peste ochi, pe altul peste rudenii, pe altul peste dobitoacele de pe lângă casă, şi aşa mai departe. Iată o pildă, chiar în vecinătatea noastră, a felului în care nevăzutul bici al lui Dumnezeu a lovit peste ochi pe cineva care a jurat strâmb. A jurat omul strâmb pentru un petec de pământ, pe care l-a plătit mai scump decât un milion de ducaţi – fiindcă l-a plătit cu sufletul său. Mergea prin ţarina sa agale – însă îndată ce a păşit pe acea blestemată bucată de pământ, i s-a luat vederea. Şi iată, șade orb lângă vatra sa.

Iată ce se întâmplă în lumea lui Dumnezeu celor ce cred că lumea e a lor, nu a lui Dumnezeu. Iar tu citeşte Sfânta Scriptură, şi teme-te de Dumnezeu. Şi te vei lumina. Şi totul îţi va merge bine de acum înainte. Milă şi pace ţie de la Dumnezeu!

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, volumul I, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, pp. 254-256)