Finalizare de proiect în localitatea Balta Albastră

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Finalizare de proiect în localitatea Balta Albastră

În localitatea Balta Albastră - Letea Veche, judeţul Bacău, a avut loc luni, 14 decembrie 2015, conferinţa de închidere a proiectului POSDRU, „Sprijinirea studenţilor în tranziţia spre viaţa activă prin stagii de practică specializate, orientare în carieră şi consiliere profesională - Sprijin pentru viitor!“.

Aceasta a fost organizată de Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ Hârja din judeţul Bacău. Au luat parte decani, cadre didactice universitare, echipa de management a proiectului, studenţi de la Facultatea de Kinetoterapie din cadrul Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău şi studenţi de la specializările pedagogie, psihologie şi asistenţă socială din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“ Iaşi. Evenimentul a avut scopul trasării unor concluzii personale ale studenţilor şi profesorilor cu privire la abilităţile, calităţile şi deprinderile pe care aceştia le-au dobândit în vederea obţinerii unui loc de muncă specific pregătirii lor profesionale. Preşedintele Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja, preotul Ilarion Mâţă, a vorbit studenţilor atât despre importanţa pe care trebuie să o dăm formării şi abilităţilor practice, cât şi despre capitalul spiritual ce trebuie investit în munca cu viitorii beneficiari.

Citește despre: