Fiul meu a fost salvat dintr-o comă de gradul IV

Minuni - Vindecări - Vedenii

Fiul meu a fost salvat dintr-o comă de gradul IV

Acum, când relatez această minune, după 5 luni de la prima ope­raţie, pot afirma că Mircea s-a refăcut, în totalitate, şi mai are o lună de concediu medical, după care poate începe din nou serviciul.

În dimineaţa zilei de 27 ianuarie 2011, a survenit un accident rutier în urma căruia fiul meu cel mai mare, Mircea, în vârstă de 22 de ani, a fost grav accidentat. A intrat în comă de gradul IV, cu hematom subdural acut, contuzie pulmonară şi cerebrală gravă, fracturi ver­tebrale şi pareză facială.

Din cauză că nu rezista până la Bucureşti, medicul de gardă de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi a decis să-l opereze de urgenţa. Acesta ne-a spus că procedurile medicale au fost realizate după posi­bilităţile omeneşti, atât cât se putea, dar numai Dumnezeu poate face minuni.

Din momentul accidentului, am apelat la doi preoţi şi, împreună cu ceilalţi doi copii ai mei, ne-am rugat având speranţa numai în Dumnezeu. O rugăciune din tot sufletul, cum numai durerea şi su­ferinţa ţi-o dă.

Am mers în fiecare zi la Mitropolie şi m-am rugat la Cuvioasa Parascheva, iar în Paraclisul din incinta Spitalului de Neurochirurgie m-am rugat la Sfântul Ioan Rusul. Acolo am descoperit o carte cu viaţa, paraclisul şi minunile sfântului.

Dumnezeu a primit rugăciunile noastre şi, după 24 de ore, copilul meu a ieşit din comă. A urmat o perioadă de recuperare grea, cu urcuşuri şi coborâşuri, iar când am mers la control, după două luni, medicul ne-a dat vestea cea bună: datorită restabilirii rapide a stării de sănătate, a fost acceptată operaţia de cranioplastie, care, în mod normal, se face după 6 luni, dar, atunci, s-a făcut la 3 luni de la accident.

Acum, când relatez această minune, după 5 luni de la prima ope­raţie, pot afirma că Mircea s-a refăcut, în totalitate, şi mai are o lună de concediu medical, după care poate începe din nou serviciul.

Mulţumim, în fiecare zi, lui Dumnezeu şi sfinţilor care l-au aju­tat să treacă de la moarte la viaţă, l-au apropiat mai mult de Biserică şi de Dumnezeu, iar pe noi ne-a învăţat cum să ne rugăm din tot su­fletul, cu lacrimi, şi să preţuim viaţa, cu tot ce ne dă Dumnezeu!

Anonimă, Botoşani

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva, Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011, pp. 49-50)

Citește despre: