Floriile, sărbătorite la Mănăstirea Buciumeni prin Liturghie arhierească

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Floriile, sărbătorite la Mănăstirea Buciumeni prin Liturghie arhierească

În Duminica Floriilor, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Buciumeni, Protopopiatul Fălticeni, județul Suceava.

Slujba arhierească a fost oficiată în biserica mare a așezământului monahal, iar răspunsurile la strană au fost date de monahii. În cadrul Sfintei Liturghii, a fost oficiată o hirotonie întru diacon, iar duhovnicul mănăstirii, părintele Petru Cucu,  a fost hirotesit protosinghel. Soborul de monahii, alături de maica stareță Maria Mălăescu, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, împreună cu mulţi credincioşi, atât tineri, cât şi vârstnici. Cuvântul de învățătură rostit de IPS Părinte Pimen a subliniat grija pe care ar trebui să o aibă fiecare credincios de poposi la scaunul de Spovedanie, pentru a întâmpina cum se cuvine Învierea Domnului, precum și străduința de a dobândi virtutea smereniei: „Sfânta Evanghelie din această zi și evenimentul Intrării Mântuitorului în Ierusalim ne învață smerenia și ne arătă că trebuie să ne străduim ca să ne smerim și să iertăm. Ne învață să ne străduim să ne curățăm sufletele. Ne învață să iubim virtuțile și faptele cele bune, ca să dobândim demnitatea noastră de creștini, adică de fii ai Împărăției lui Dumnezeu”.

Ziua liturgică s-a încheiat cu o agapă oferită de obştea mănăstirii tuturor celor prezenți.

Biserica nouă a Mănăstirii Buciumeni a fost ridicată în incinta ctitoriei lui Alexandru cel Bun, datată în documente din anul 1424. Construcţia de zid a noului locaș şi-a început existenţa la 5 august 2002 şi a fost târnosită la 28 august 2005. Biserica-mamă, aflată actualmente în proces de restaurare, este închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Biserica nouă are ca hram sărbătoarea Bunei Vestiri şi ziua Sfântului Ierarh Alexandru. Toate lucrările necesare ridicării acestui sfânt locaş au fost împlinite prin jertfa părintelui Alexandru Argatu împreunăcu familia şi a numeroşi locuitori din Parohia Boroaia. În cadrul acestui complex monahal funcţionează şi un cămin de bătrâni care adăposteşte persoane vârstnice, singure şi bolnave, cărora maicile le asigură asistenţă spirituală şi materială.

Citește despre: