Diavolul face din om jucărie. Mai întâi pune stăpânire pe degetul cel mic, după aceea nu se lasă până nu pune stăpânire pe toată mâna. Adică ne trage mai întâi la un păcat mai mic, iar după aceea ne stăpâneşte cu totul.

Să luăm aminte la munca, ordinea şi curăţia cu care-şi întreţin albinele stupul. De intră trântorii sau alte insecte, sunt daţi afară. Aşa trebuie să facem şi noi cu casa sufletului nostru: să dăm afară toate vicleşugurile şi toată minciuna. Ca să biruieşti nu este de ajuns să fugi de ispite, ci trebuie să te împotriveşti lor. Suferinţa şi smerenia adevărată ne oţelesc mai mult ca orice. În ispite şi în nenorocire vei putea să vezi puterea sufletească a omului. Fierul se încearcă în foc, iar omul în ispite. Nu ştim cât putem răbda! Ispitele ne arată cine suntem. Păzeşte-te mai cu seamă la începutul ispitirii, căci cu mult mai uşor este să-l potoleşti pe duşman când încă nu a pătruns în lăuntrul sufletului tău, dacă-l alungi chiar în clipa în care a venit să te prade.

(Costion Nicolescu, Părintele Dometie de la Râmeț, Editura Bizantină, 2001, p. 42)