A fost sfinţit paraclisul Mănăstirii "Sf. Maria Magdalena" din localitatea Drăgăneşti
În Duminica a III-a dupăPaşti (a Mironosiţelor), a fost săvârşită slujba de sfinţire a Paraclisului Mănăstirii "Sf. Maria Magdalena" din localitatea Drăgăneşti-Vlaşca. Slujba de sfinţire a fost urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii, de către un sobor de ierarhi din care au făcut parte Preasfinţitul Părinte Episcop Galaction, Preasfinţitul Părinte Ambrozie şi Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Întâistătătorul eparhiei Giurgiului care a evidenţiat frumuseţea duhovnicească a momentului sfinţirii bisericii, care devine Casă a lui Dumnezeu, deoarece, prin sfinţire, Dumnezeu Cel în Treime închinat şi slăvit Se sălăşluieşte acolo, lucrând tainele cele mântuitoare. De asemenea, Chiriarhul a explicat şi sensurile duhovniceşti desprinse din pericopa evanghelică a Duminicii a III-a după Sfintele Paşti. Această pericopă, a arătat Preasfinţia Sa, ne pune în faţă purtarea plină de devotament a femeilor sfinte care L-au slujit pe Domnul atât înainte, cât şi după moartea şi Învierea Sa. Femeile mironosiţe reprezntă icoana tuturor femeilor credincioase din Biserică, a femeilor virtuoase din trecutul Bisericii şi al neamului nostru, care prin credinţa, curajul şi jertfelnicia lor au devenit muceniţe, mărturisind pe Hristos Cel răstignit şi înviat, a încheiat Preasfinţitul Părinte Ambrozie.
În continuare, Preasfinţitul Părinte Episcop Galaction a hirotesit întru protosinghel pe părintele ieromonah Sebastian, stareţul Mănăstirii "Maria Magdalena". Tot duminică a fost sfinţită şi racla care adăposteşte părticele din moaştele sfintei Maria Magdalena.
La final, Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, a oferit ierarhilor prezenţi câte o icoană a Sfintei Maria Magdalena, ocrotitoarea mănăstirii.
Sutele de credincioşi prezenţi la eveniment, potrivit tradiţiei, au putut trece prin Sfântul Altar, unde au sărutat Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfântul Prestol. (Sursa: episcopiagiurgiului.ro)