(Foto) Concertul de colinde al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei „Slăvind Nașterea lui Hristos” – 2023

Arhiepiscopia Iaşilor

(Foto) Concertul de colinde al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei „Slăvind Nașterea lui Hristos” – 2023

În contextul „Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Sectorul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor a organizat și în acest an tradiționalul concert de colinde al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Evenimentul a avut loc duminică, 17 decembrie 2023, începând cu ora 17.00, la Sala „Unirii” (Cinema „Victoria”) din centrul municipiului Iași. Ediția din acest an, intitulată „Slăvind Nașterea lui Hristos”, a reunit cinci coruri și grupuri corale de renume din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor: Grupul psaltic „Melos paisian”, Corul „Basileus” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași, Grupul de colindători ai Parohiei „Vorona Mare” din județul Botoșani, Corul psaltic de copii „Mini Byzantion” și Corul Academic „Byzantion”.