Mănăstirea Nea Moni (Mănăstirea cea Nouă) este o mănăstire din secolul al XI-lea aflată în Insula Chios, la o distanță de aproximativ 15 kilometri de orașul Chios. A fost cititorită de Sfinții Cuvioși Nichita, Ioan și Iosif, pustnici ce au trăit în secolul al XI-lea. Părăsind lumea, s-au retras pe muntele Provateon din Insula Chios, nevoindu-se într-o peșteră, într-o asceză profundă, mâncând numai pâine și bând apă doar o singură dată pe săptămână.  

Stând la rugăciune noaptea, cuvioșii vedeau o lumină care strălucea în pădurea de la poalele muntelui. Coborând să vadă ce înseamnă acest lucru, imediat lumina dispărea. Astfel, dând foc copacilor, au observat că un singur copac nu ardea, asemenea rugului din Sinai. Pe măsură ce s-au apropiat au observat că acesta era neatins de foc și că în copac era o icoană ce o reprezenta pe Maica Domnului fără pruncul Iisus în brațe. Cu multă evlavie au luat sfânta icoană și s-au întors în peșteră, la locul lor de nevoință. Dar icoana a dispărut din peșteră și s-a întors la copacul din pădurea de la poalele muntelui. Văzând această minune, cuvioșii au construit acolo o bisericuță închinată Maicii Domnului.

Atunci când Constantin al IX-lea Monomahul (1000-1055), împăratul Imperiului Roman de Răsărit a fost exilat în Insula Lesvos, Sfinții Nichita și Iosif l-au mângâiat în încercarea sa. Constantin le-a promis atunci că dacă va ajunge împărat, le va îndeplini orice rugăminte. Cuvioșii l-au rugat să ridice o biserică frumoasă pe locul unde a fost găsită icoana Maicii Domnului. El le-a promis că așa va face, iar ca și confirmare le-a dăruit inelul său regal.

După un timp Constantin a devenit împărat, iar Sfinții Cuvioși l-au vizitat, arătându-i inelul dăruit pentru promisiunea ridicării bisericii Maicii Domnului. Împăratul și-a adus aminte de toate acestea și a trimis material necesar pentru ridicarea bisericii, precum și meșteri potriviți. Astfel a fost ridicată Mănăstirea Nea Moni din Chios.

La Mănăstirea Nea Moni a fost călugărit tânărul Anastasie (Sfântul Ierarh Nectarie de mai târziu), primind numele Lazăr, în ziua de 7 noiembrie 1876.