Viețuitorii sfântului lăcaș amintesc de o străveche legendă, care are în centrul ei figura voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt. După lupta de la Podul Înalt (1475), trecând cu oștile sale prin lunca Băltenilor, domnitorul moldovean întâlnește doi copii, Radu și Irina, singurii supraviețuitori ai unei familii decimate în timpul confruntării cu ostașii turci. Mișcat până la lacrimi de situația dramatică a celor doi copii, care cereau răzbunare pentru părinții lor, Ștefan cel Mare dăruiește fiecăruia câte o bucată de pământ, drept mângâiere pentru suferința lor, dar și în semn de recunoștință pentru ajutorul dat de Dumnezeu în strălucita victorie asupra armatei otomane. Astfel, Irina primește moșia pe care astăzi se află localitățile Oșești, Cosmești, Chetrești și Delești, iar lui Radu îi revin pământurile de pe teritoriul actual al satelor Buda și Rafaila. Peste ani, băiatul va ajunge un oștean de nădejde în oastea lui Ștefan, sub numele de Radu Arcașu, dar, în cele din urmă, va renunța la cele lumești, devenind călugărul Rafail de la Mănăstirea Neamțului. Spre sfârșitul vieții, amintindu-și de locurile natale, se va retrage pe Valea Stemnicului, la moșia dată de marele voievod, unde, fascinat de liniștea și de frumusețea locurilor, va întemeia un schit, înălțând o biserică din lemn și adunând în jurul său mai mulți iubitori de nevoință pustnicească.