(Foto) Pelerin pe Marea Galileii
„În vremea aceea a silit Iisus pe ucenicii Săi ca să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. După ce a dat drumul mulţimilor, Iisus s-a suit în munte să se roage, în singurătate; şi când s-a înserat, era singur acolo. În vremea aceea, corabia era în mijlocul mării învăluindu-se de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Ucenicii însă, văzându-L umblând pe mare, s-au înspăimântat, zicând că este o nălucă, şi de frică au strigat. Dar Iisus le-a vorbit îndată, zicându-le: îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi. Atunci Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte-mi să viu la Tine pe apă. Iar El i-a zis: vino. Şi, coborându-se din corabie, Petru a pornit pe apă, ca să meargă la Iisus. Dar, văzând că vântul este puternic, s-a înfricoşat şi, începând să se scufunde în mare, a strigat şi a zis: Doamne, scapă-mă. Iar Iisus, întinzându-i grabnic mâna, l-a apucat şi i-a zis: puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi intrând ei în corabie, s-a potolit furtuna. Iar cei care erau în corabie I s-au închinat, zicând: cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi, trecând marea, au venit în pământul Ghenizaretului." (Matei 14, 22-34)