(Foto) Schitul Cărbuna – vatră monahală și omagiu eroilor neamului românesc
Dupa ce se trece prin pasul Braniste, vis-a-vis de Rezervatia de Zimbri – Dragos Voda si la 3 km. de Manastirea Neamt, intr-o plantatie de stajari seculari se afla Schitul Carbuna.
Cărbuna este un schit sub administrarea Mănăstirii Neamț, aflându-se la 3 km de aceasta, într-o plantație de stejari seculari. Acest nume a fost dat schitului deoarece în zonă se făcea cărbune, mangal, dintr-un fag mai deosebit, din care tăciunii ieşeau buni şi puri.
În timpul celor două războaie mondiale s-au jertfit în zonă mii de eroi ai neamului românesc, motiv pentru care Cărbuna a devenit un loc pentru rugăciune și pomenire a acestor eroi. În cimitirul în care au fost îngropați aceștia, în anul 1995 s-a construit o troiță care a fost sfințită de către Prefericitului Patriarh Daniel, atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
Schitul Cărbuna de acum, cu hramurile „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” și „Sfinții Trei Ierarhi”, a fost reînfiinţat după anul 2000, tot cu binecuvântarea Prefericitului Patriarh Daniel. În ultimii ani s-au construit un corp de chilii cu o trapeză, o clopotniță și un agheazmatar, iar biserica a fost pictată.