Fundația „Episcop Melchisedec”, implicată în acţiuni filantropice
Fundația "Episcop Melchisedec" din Roman a desfășurat vineri, 3 aprilie 2020, o acțiune social-filantropică. Astfel, beneficiarii cantinei sociale au fost invitaţi la sediul fundației, unde au primit pachete cu alimente, dulciuri și legume.
Pentru cei aflați în izolare, asistenții sociali s-au deplasat la domiciliul lor, în Roman și în Cotu Vameș, unde au distribuit alte pachete. În baza parteneriatului pe care fundația îl are încheiat cu Asociația "Treime de Arhierei", din Bacău, s-au trimis alimente și pentru 70 de beneficiari băcăuani. La finalul întâlnirii, cei prezenți au fost îndemnați să aibă răbdare și să se roage lui Dumnezeu pentru a depăși această perioadă dificilă. Amintim că Fundația „Episcop Melchisedec” din Roman va oferi masa prilejuită de Sfintele Paști pentru beneficiarii acesteia.