Epitrahilul reprezintă jugul lui Hristos, dar el reprezintă de asemenea şi harul lui Dumnezeu revărsat peste preot şi puterea Duhului Sfânt, puterea preoţiei. Pentru a aminti acest har şi această putere coborâte de sus şi revărsate peste el, punându-l în jurul gâtului înaintea slujbei, preotul recită de fiecare dată aceeaşi rugăciune: ,,Binecuvântat este Dumnezeu, Cel ce varsă harul Său peste preoţii Săi, ca mirul pe cap, ce se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, pe ciucurii veşmintelor lui”. Cele două fâşii pe care preotul şi le pune în jurul gâtului simbolizează în acelaşi timp funia care a fost pusă în jurul gâtului lui Hristos. Căzând în faţă, fâşia din stânga reprezintă de asemenea crucea pe care a purtat-o Hristos, iar fâşia din dreapta simbolizează trestia pusă în mâna Sa pe drumul Patimii. Preotul nu poate deci sluji niciodată fără să aibă în jurul gâtului jugul preoţiei. Dacă un preot se află în închisoare, într-un lagăr, intr-o ocnă, şi dacă este lipsit de toate, înainte de a sluji el trebuie să găsească un ,,jug”. Un epitrahil. Trebuie să-şi desfacă haina, sau cămaşa, să facă o fâşie, pe care o va binevcuvânta, şi pe care şi-o va pune apoi în jurul gâtului, în loc de epitrahil. Şi dacă preotul nu poate găsi o astfel de fâşie, atunci trebuie să folosească, în loc de epitrahil, o funie. Orice altceva. Şi această fâşie va sluji cu adevărat drept epitrahil. Drept odăjdii preoţeşti. (după Sfântul Simeon al Tesalonicului, PG 155, 868.)

(Virgil Gheorghiu, Tatăl meu, preotul, care s-a urcat la cer, Editura Deisis, 2008, pp.118-119)