Cum te poţi uita la corupţia politică care face guvernul mai mult un loc de putere personală decât protecţie socială, şi să nu fii furios? Cum poţi privi rata divorţurilor în cultura occidentală şi prevalanţa violenţei domestice şi să nu fii furios? Cum poţi vedea numărul uriaş de oameni fără casă care hoinăresc pe străzi şi să nu fii furios? Cum poţi vedea confuzia identităţii genurilor şi improprietatea sexuală care ne înconjoară şi să nu fii furios?

Aţi văzut starea instituţiilor educaţionale, de artă şi de divertismant popular şi poţi să nu fii furios? Cum poţi vedea starea creştinilor, care par să-şi pierdut calea, şi să nu fii furios? Te-ai uitat la propria ta viaţă, la familia ta, la cercul tău de prieteni – cum păcatul distruge şi complică fiecare locaţie, relaţie şi situaţie din viaţa ta – şi poţi să nu fii furios? În viaţă şi slujire, furia dreaptă este nu numai importantă, e chiar vitală.

Cum poţi vedea bolile, războiul, distrugerea mediului şi să nu fii furios? Cum poţi privi faptul că nimic din lumea asta nu e exact cum ar trebui să fie şi să nu fii furios? Pur şi simplu nu poţi vedea lumea cu ochii adevărului şi cu inima angajată spre ceea ce Dumnezeu spune că e bun şi drept, şi să nu fii furios la starea lucrurilor în această lume căzută.

În slujire, cum poţi vedea la dezastrul făcut de păcat oamenilor din jurul tău şi să nu fii furios? Într-o lume căzută, furia e un lucru bun. Într-o lume căzută, furia e un lucru constructiv. Într-o lume căzută, furia e un lucru esenţial, Asta e, furia este despre ceva mai mare decât tine.

Într-o lume căzută, oamenii de caracter şi conştiinţă vor fi întotdeauna furioşi. Poate problemele noastre în ceea ce priveşte furia nu este că suntem prea des furioşi pe lucrurile rele, ci că nu suntem îndeajuns de furioşi de dragul celor bune. Poate problema noastră este că lucrurile care ne fac furioşi şi ne fac să acţionăm nu ne mai fac furioşi.

Ne-am obişnuit cu corupţia politică. Ne-am obişnuit cu oamenii fără locuinţă. Ne-am obişnuit cu morala perversă şi cu industria de divertisment. Ne-am obişnuit cu câte familii distruse avem în jurul nostru. Ne-am obişnuit cu rapoartele zilnice despre suferinţă şi boală care infectează fiecare continent al lumii. Ne-am obişnuit să ne complacem şi să fim ipocriţi. Ne-am obişnuit cu stresul marital şi cu rebeliunea copiilor. Ne-am obişnuit cu cu o lume distrusă de păcat. Chiar şi preoţii sunt plecaţi la culcare. Chiar dacă avem parohii bune, toţi suntem prea uşor satisfăcuţi.  Lucruri care ar trebui să ne îngrijoreze, să ne preocupe, să ne facă furioşi devin pentru noi ceva cu care ne-am obişnuit.

Ne-am obişnuit să ne plimbăm în jurul problemei, ca şi cum nu ar fi acolo. Am învăţat meşteşugul negocierii şi terenului minat. Faptul că viaţa e frântă devine o parte normală a vieţii noastre şi nu ne mai deranjează deloc. Am dezvoltat capacitatea tristă de a nu ne mai păsa de lucrurile care ar trebui să ne frângă inima şi să ne revolte. Am pierdut linia morală şi nici măcar nu ne dăm seama. Lucrurile pe care Dumnezeu ne spune că sunt rele au devenit OK pentru noi. Ne-am pierdut abilitatea, angajarea, să fim buni şi furioşi în acelaşi timp. Am căzut în acceptarea lucrurilor inacceptabile şi trăirea în celor de netrăit. Am abandonat lupta în furie dreaptă şi am învăţat să cooperăm în complacere nedreaptă, şi când o facem, nu suntem credincioşi până la puterea radicală, transformatoare a Evangheliei lui Iisus Hristos.

Furia dreaptă nu e opţională. Este chemarea pentru noi, oameni care declară că trăiesc pentru ceva mai mare decât fericirea lor, care ne-am angajat în slujirea celorlalţi, şi care profesăm ceea ce este drept, adevărat, iubitor şi bun. Nu poţi să-l iubeşti pe Dumnezeu şi să fii liber de furie când trăieşti într-o lume sfărâmată. Furia dreaptă ne face să iubim harul lui Dumnezeu şi să facem tot ceea ce putem  pentru a proclama harul în ceilalţi, ştiind că numai harul are puterea de a vindeca şi repara ceea ce este zdrobit.

Articol scris de Paul Tripp

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: www.christianpost.com