Conştiinţa, dacă se pătează cu multe păcate, aşa de tare îl mustră pe om uneori, că se face lui această mustrare chinuirea chinuirilor. Din cauza conştiinţei nici nu poate mânca bine, nici nu mai poate dormi, nici pace nu mai are, nici nu se poate ruga. Conştiinţa roade, roade ca şi cariul în lemn. „De ce ai făcut şi de ce ai mâniat pe Dumnezeu cu asemenea păcate?”. Deci, degeaba îi spui tu că nu-i Dumnezeu, căci conştiinţa îi spune şi, după conştiinţă, îi spune şi Scriptura. Tu zici că-l înveţi pe om că nu-i Dumnezeu, că nu-i drac, că nu-i înger, că nu-i iad, că nu-i rai, dar conştiinţa îi spune că este şi Scriptura este plină de mărturii din care se arată că există Dumnezeu, că este înger, este muncă veşnică, este slavă veşnică.

(Ne vorbeşte Părintele Cleopa, Editura Episcopiei Romanului, 2001, p.39-40)