Hram la Mănăstirea Bucium și hirotonie întru preot
În Duminica Tuturor Sfinților Români, 7 iulie, Mănăstirea ieșeană Bucium a îmbrăcat veșminte de sărbătoare cu prilejul hramului locașului de cult. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Sute de oameni din zona orașului au poposit ieri dimineață la Mănăstirea Bucium, luând parte la slujbele oficiate în cinstea hramului așezământului monahal ctitorit de călugării athoniți Nifon și Nectarie: Duminica Sfinților Români. Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de PS Nichifor Botoșăneanul, dimpreună cu un sobor format din stareții mănăstirilor din Iași, preoți parohi și slujitori ai ansamblului monahal.
În cadrul Liturghiei de ieri, Preasfințitul Nichifor a hirotonit întru preot pe Alexandru Negurici, pe seama Mănăstirii Bucium.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis la ședința din iunie 1992 ca în a doua Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt să fie cinstiţi toţi sfinţii români, care s-au născut, s-au jertfit și s-au nevoit pe teritoriul țării noastre.
Hramurile Mănăstirii Bucium sunt Duminica Sfinților Athoniţi şi Români (a doua Duminică după Rusalii) şi sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului-Prodromița, care se cinstește pe data de 12 iulie. De asemenea, obștea îl sărbătorește pe data de 10 ianuarie pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti, care a fost vieţuitor al Mănăstirii Bucium pentru trei ani, în perioada 1856-1859.