Hramul Catedralei Episcopale din Huși
Miercuri 29 iunie, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, hramul Catedralei Episcopale din Huși, zeci de credincioși au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor alături de un sobor de preoți și diaconi.
Tot în această zi, Preasfințitul Părinte a împlinit șapte ani de la întronizarea ca Episcop al Huşilor.
Ctitorie a Sfântului Voievod Stefan cel Mare, Catedrala Episcopală din Huși este ocrotită de Sfinții Apostoli Petru și Pavel dar și de Sfânta Muceniță Chiriachi, sărbătorită pe 7 iulie. Mâna dreaptă a sfinței se află aici din 1763.
Realizat de
Citește despre: