Mănăstirea, ctitorie a domnului moldovean Ștefan Tomșa, a îmbrăcat veșminte de sărbătoare cu prilejul primului hram, sărbătorit după 236 de ani, lăcașul de cult fiind închis în timpul ocupării Bucovinei de către Imperiul Habsburgic.

Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la altarul de vară din incinta mănăstirii. Din soborul slujitor a făcut parte și părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, exarh al mănăstirilor din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și stareț al Mănăstirii Putna.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a prezentat aspecte importante din viețile sfinților Apostoli Petru și Pavel. „Primirea sfârşitului mucenicesc de către Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel a fost prăznuită încă din secolul al II-lea, însă la date diferite în Apus şi Răsărit. În Martirologiul siriac, sărbătoarea este trecută pe 28 decembrie; armenii îi serbează pe 27 decembrie, iar nestorienii în a doua vineri după Botezul Domnului. La Roma, cei doi verhovnici ai Sfinţilor Apostoli erau sărbătoriţi la 29 iunie încă din secolul al III-lea. Sfântul Apostol Petru – pe numele său originar Simon, nume specific evreiesc – era de neam iudeu, fiul lui Iona. (…) Sfântul Apostol Petru le recomandă tuturor să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru renaşterea spirituală primită prin Botez şi pentru mântuirea primită din preamarea iubire a Preasfintei Treimi, precum şi pentru nădejdea moştenirii Împărăţiei cerurilor (I Petru 1, 2-4). Numai având în vedere aceste bunuri dăruite de Dumnezeu ei pot să suporte toate suferinţele şi încercările, prin care îşi întăresc credinţa şi se fac «părtaşi dumnezeieştii firi» (II Petru 1, 4).”

Ierarhul a adus în atenție și momentul revelator pentru Sfântul Apostol Pavel. „Prima menţiune despre Saul – Pavel în Noul Testament apare în Fapte 7, 58, când participă la martiriul Sfântului Arhidiacon Ştefan, în calitate de judecător de instrucţie, adică un fel de procuror al Sinedriului (Fapte 8, 1). Își va asuma prigonirea creştinilor din Ierusalim şi din împrejurimi, „suflând încă ameninţare şi ucidere împotriva ucenicilor Domnului”, mai ales că primise din partea marelui arhiereu autoritatea de a-i urmări pe creştini până în Damasc, dincolo de graniţele Palestinei (Fapte 9, 1-2). Dumnezeu, văzând în el, dincolo de foamea de a ucide, un «vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor și a regilor şi a fiilor lui Israel» (Fapte 9, 15), l-a chemat în mod minunat la apostolat, în timp ce se îndrepta spre Damasc. Şi aşa se face că în timpul călătoriei «o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată. Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe care tu Îl prigoneşti.» (Fapte 9, 3-5). Iisus îi va porunci să meargă în cetate, căci acolo va afla ce trebuie să facă (Fapte 9, 6). În urma acestei viziuni, Saul a orbit, fiind condus de mână până în oraş, unde va petrece trei zile postind, căindu-se din adâncul sufletului şi rugându-se neîncetat lui Dumnezeu. În a treia zi a venit la el Sfântul Apostol Anania (Fapte 9, 10-12) care, punându-şi mâinile peste el, i-a redat vederea şi l-a botezat (Fapte 9, 18). Aceasta se întâmpla pe la anul 34-35. Şi îndată Pavel s-a umplut de Duh Sfânt, începând să-L propovăduiască pe Hristos în Damasc. După ce a predicat un timp în Damasc, «câteva zile» (Fapte 9, 19-20), a plecat în Arabia (Galateni 1, 17-18), unde a stat trei ani, fiind iniţiat în tainele Evangheliei de Însuşi Iisus Hristos prin descoperire de sus (cf. Galateni 1, 11-12), ca şi ceilalţi apostoli. Revenind în Damasc, Îl predică pe Hristos cu entuziasm, până când iudeii au decis să-l omoare (Fapte 9, 23), fiind în cele din urmă salvat de creştini (Fapte 9, 24-25). El, care se arătase prigonitorul lui Hristos, devenise propovăduitorul Învierii Fiului lui Dumnezeu.”

În încheiere, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre semnificația Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel. „După o viaţă pusă în slujba Evangheliei, Sfinţii Apostoli stau acum «înaintea Tronului și înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veșminte albe și având în mână ramuri de finic», după cum ne asigură Apocalipsa 7, 9. Biserica a rânduit un post înaintea prăznuirii Sfinţilor Apostoli, amintindu-ne de postul pe care aceşti verhovnici l-au ţinut înaintea luării unei hotărâri importante, arătându-se întotdeauna flămânzi numai de Cuvântul lui Dumnezeu. În vechime se numea Postul Cincizecimii, în amintirea darurilor Sfântului Duh pogorâte peste Sfinţii Apostoli.”

În continuare, părintele arhimandrit Melchisedec Velnic a vorbit despre cele trei așezăminte monahale redeschise de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, printre care și Mănăstirea Solca. „Mănăstirea Solca este cea dintâi redeschisă de Înaltpreasfinția Sa. Ctitorită de voievodul Ștefan Tomșa al II-lea în anul 1621, a fost desființată în 29 aprilie 1785 de către Imperiul Habsburgic. Restabilirea vieții monahale la Solca, prin reînființarea mănăstirii, a fost aprobată în permanența Consiliului Eparhial din 18 noiembrie 2020. Mănăstirea a fost închisă o perioadă de 236 de ani.”

La final, starețul Mănăstirii Solca, părintele protosinghel Elefterie Ionesie, cel de-al 25-lea stareț al așezământului monahal și primul după 236 de ani, a mulțumit ierarhului pentru binecuvântare, soborului și credincioșilor pentru prezență și autorităților locale pentru sprijinul dat mănăstirii dat încă de la reînființare.

Mănăstirea Solca, ctitorie a domnului Ștefan Tomșa, a fost construită între anii 1612 și 1622, fiind așezată sub ocrotirea sfinților Apostoli Petru și Pavel. În anul 1775, după ce Imperiul Habsburgic a ocupat Bucovina, așezământul monahal a fost închis, iar biserica mănăstirii a fost transformată în biserică parohială.

Reorganizarea vieții monahale la Mănăstirea Solca a fost o prioritate a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, anunțată la scurt timp după întronizarea ca Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.