Hramul Parohiei din Giula Mică, Ungaria

Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria

Hramul Parohiei din Giula Mică, Ungaria

Parohia din Giula Mică, singura dintre Parohiile Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria închinată Sfintei Cuvioase Parascheva, şi-a sărbătorit luni, 14 octombrie 2013, hramul. Cu acest prilej, în biserica românească din Giula Mică a fost săvârşită Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei şi un numeros sobor de preoţi şi diaconi, aparţinând Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. 

Au fost prezenți: părintele arhimandrit Calinic Covaci, consilierul administrativ - bisericesc, părintele Origen Sabău, consilierul cultural, părintele Petru Puşcaş, parohul de la Giula Mică, părintele Ioan Bun, de la Parohia Micherechi, părintele Alexandru Şereş, de la Parohia Aletea şi cei doi diaconi de la Catedrala Episcopală din Giula), dar şi din Arhiepiscopia Aradului (părintele Para Leontie, de la Parohia Şimand) şi Arhiepiscopia Tomisului (părintele arhidiacon Vartolomeu Trofin, de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa), după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Biserica a devenit neîncăpătoare, pentru credincioşii de diferite vârste, atât din Giula, sau din alte localităţi din Ungaria, cât şi din România, din diferite sate sau comune din apropierea frontierei cu Ungaria (Vărşand, Pilu, Socodor, Chişineu-Criş, Nădab şi Şimand) adunaţi cu toţii la Giula Mică pentru cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva, cea mult folositoare, Ocrotitoarea Moldovei şi a acestui sfânt locaş de cult românesc din Ungaria.

Au fost prezente de asemenea şi diferite oficialităţi: Domnul Ioan Fodoreanu, Consulul General al României la Seghedin, Domnul Florin Trandafir Vasiloni, noul Consul General al României la Giula, Domnul Galbács Mihály, Viceprimar la Primăria din Giula, Doamna Klára Perjési, fostul Primar al Giulei, Domnul Tiberiu Iuhas, Directorul Oficiului Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), Domnul Vasile Gurzău, Directorul Centrului de Documentare şi Informare al AŢRU, Doamna Maria Gurzău Czégledi, Directorul Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula, Doamna Delia Covaci, Redactorul-Şef şi Directorul Executiv al Săptămânalului „Cronica”, dar şi reprezentanţi ai Ordinului „Sfântul Vincenţiu” al Cavalerilor Vinului, din Giula şi alte oficialităţi.
Răspunsurile la strană au fost date de un grup de credincioşi din Socodor şi de cântăreţii bisericii din Giula Mică, care au antrenat în cântare şi pe ceilalţi credincioşi prezenţi la slujbă.

La momentul potrivit, un grup de elevi de la Şcoala Generală Românească din Giula, condus de Doamna Profesoară Eva Sabău şi care au fost spovediţi de Părintele Arhimandrit Calinic Covaci, au fost împărtăşiţi de Ierarh cu Sfintele Taine.

În cuvântul de învăţătură PS Siluan a vorbit despre principalele virtuţi ale Sfintei Cuvioase Parascheva, care din tinereţe a primit în sufletul său chemarea lui Dumnezeu, închinându-i Acestuia toată viaţa sa, prin post, rugăciune şi aspre nevoinţe monahiceşti şi care de 372 de ani, prin aducerea la Iaşi a Sfintelor Sale Moaşte, a devenit Ocrotitoarea Moldovei, iar de aproape două sute de ani (sau mai exact, din anul 1834) este şi Ocrotitoarea românilor din Giula Mică, care mai întâi şi-au construit o biserică de pământ, acoperită cu şindrilă, iar din perioada anilor 1861-1864 şi-au făcut actuala biserică din zid, sfinţită la vremea aceea, în 14 octombrie 1864, de către Episcopul Procopie Ivaşcovici, al Aradului. Totodată, şi-a exprimat bucuria pentru această mare sărbătoare, de la Giula Mică, care adună foarte mulţi credincioşi, din Ungaria şi de dincolo de graniţe, din România şi care constituie şi un bun prilej de cinstire adus Sfintei Cuvioase Parascheva de către românii din Ungaria.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, potrivit tradiţiei, Ierarhul a făcut sfinţirea colivei, care a fost împărţită credincioşilor, dar şi sfinţirea unui rând de acoperăminte pentru Sfânta Masă, dăruite bisericii de către Domnul Gabriel Gurzău, Directorul firmei Lavinamix SRL, din Arad, originar din Micherechi şi de Domnul Robert Kozma şi a unei icoane cu Sfânta Cuvioasă Parascheva, dăruită de către familia Domnului Cefan Teodor, din Giula şi realizată de către Doamna Simon M. Veronika, un renumit pictor de tablouri şi icoane din Ungaria, având prezentate în jur de 500 de expoziţii cu lucrări ale sale, în 18 ţări din lume.

Sărbătoarea s-a încheiat printr-o agapă comună, oferită oaspeţilor prin grija membrilor Consiliului Parohial de la Giula Mică.

(Sursa: basilica.ro)