Cântând în ploaie cu Sfânta Parascheva

Seceta prelungită din toamna aceasta, dureros de frumoasă, adusu-mi-a aminte de o întâmplare petrecută cu ani în urmă, pe valea Jijiei în ținutul Andreșenilor. Iar ca s-o credeți, depun mărturie în genunchi. Trei luni fără o picătură de ploaie, o vară în care „soarele s-a topit și a curs pe pământ”, transformară pământul într-un Setilă ca cel din poveștile copilăriei.

Toate erau însetate: pământuri, pomi, flori, animale, oameni, stele. Singura speranță era înspre Cer. Înspre Dealul Alb, după săvârșirea Sfintei Liturghii, urcau pentru rugăciune, părintele Mihai, credincioși – bâtrâni și tineri; Mării și Ioni cu mâini crăpate și fețe arse de soare mergeau să ceară milostivirea Domnului să înroureze brazda pământului cu binecuvântata ploaie.

Purtau în mâini însemnele credinței: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, steaguri creștine, lumânări, tămâie și multe, multe iconițe: ale Mântuitorului Hristos, ale Maicii Domnului, ale Sfântului Nicolae – patron spiritual peste toată cetatea Andrieșenilor. Cele mai multe cu chipul Sfintei Parascheva cea mult folositoare, ocrotitoare și a lor, a moldovenilor, plini de de griji și de nevoi, dintre Jijii și de dincolo de Pruturi. Pe fețe le citeam neliniști ce veneau din adâncuri. Pășeam și eu prin colbul drumeagului în așteptarea unei minuni, cu gândul la bărbatul din Evanghelii: „Cred Doamne, ajută necredinței mele!”.

Apăsați de vreme și vremuri, îngenuchiați doar în fața lui Dumnezeu – Hristos Izbâvitorul, ne rugam cu toții prin glasul părintelui Mihai: „Stâpâne Doamne Dumnezeu nostru, cel ce ai ascultat pe Ilie Tesviteanul, pentru dragostea cea către Tine și ai poruncit să se oprească ploaia ce se trimitea pământului la vreme; apoi iarăși prin rugăciunea Lui, ai dăruit ploaia aducătoare de roadă, Însuți Stâpâne a toate, fiind îmblânzit de singură îndurarea ta, dăruiește moștenirii tale ploaie liniștită. Veselește fața pâmântului pentru săracii poporului Tău, pentru prunci, pentru animale și pentru toate celelalte, căci de la Tine se așteaptă să le dai hrană la vreme potrivită. Că Tu ești Dumnezeu nostru, Dumnezeu care mântuiești și miluiești, și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și în veci. Amin.”

...și dintr-o dată în cenușiul clipei o pată de culoare. Un zâmbet plin de pistrui, cu năsucul aruncat obraznic în vânt, un puști de vreo 8-9 anișori, cu păr auriu, se închina cuminte. Din când în când, săruta icoana Sfintei Parascheva pe care o ținea strâns la piept, făcând semnul crucii frumos și mare de se împreunau cerul și pământul. În mâna stângă, o umbrelă mare, deschisă, roșie ca soarele, cu buline albe, vesele. Dinspre Prut, neguri grele, pâcloase, sunau a prevestire...

La plecare înspre biserica satului, m-am apropiat de el încet, încercând să nu-i tulbur gândurile. Umbrela, mare și roșie, deschisă deasupra capului, mi s-a părut, fie și pentru o clipă un gest provocator, poate de snobism, menit să îl apere de soarele fierbinte al amiezei. Stingher, am intrat în vorbă cu el:

- Bună flăcău! Frumoasă-i icoana Sfintei Parascheva pe care o porți la piept.

- Săru-mâna părinte! Mă cheamă Andrei. Da, mi-i tare dragă iconița Sfintei. O păstrez în casa mare, lângă candelă, împodobită cu busuioc și flori de tei. Așa m-a învățat bunica. Îi poartă și numele...

Prind curaj și îl întreb:

- Și umbrela asta roșie, mare cât să acopere întreaga valea asta, este menită să îți ascundă căpșorul astă frumos de arșita soarelui, nu?

- A, nu părinte. O să ne asculte Dumnezeu rugăciunile! De dimineață știind că o să merg la rugăciune pentru ploaie, am gândit că o să am nevoie de umbrelă. Cred că o să plouă curând!

Și, privind înspre dealurile Prutului, îmi zâmbi ștergărește:

- Nu vedeți?

De dincolo de Pruturi, nori negri se învolburau în furtună...

În scurt timp ca din senin - și chiar din senin! – vânturi calde roteau în cercuri colbul însetat, iar picuri de ploaie răcoreau vesele, pâmânturi și oameni. O parte dintre pelerini se adăpostiră în fugă pe unde apucară de picurii de ploaie, ce între timp se întețiseră luându-și rolul în serios. Alții emoționați de minunea la care erau părtași, se opriră în loc și sărutând cu foc chipul Sfintei Parascheva de pe iconițele lor cântau „Apărătoare Doamnă”, în ploaie.

Universul întreg cânta în ploaie, și Sfânta Parascheva împreună cu ei...

Sub un nuc bâtrân și sub umbrela mare și roșie ne-am adăpostit de ploaie noi trei: Sfânta Parascheva, cu chipu-i angelic din inconiță, aducătoarea de minuni; Andrei mulțumit și zâmbitor; și, bineînteles eu, aflat în fața unei mari lecții de viață. A pleca la sfântă rugă cu prapuri, cu inconițe, cu tămâie înseamnaa cere cu însemnele credinței. A pleca precum Andrei la rugăciunea pentru ploaie, într-o zi senină, în care și soarele se topise pe cer, după o vară chinută de secetă, cu o umbrelă în mână, în așteptarea ploii ce va să vină, devine un adevărat act de credință: curată, sinceră, adevărată!

Din iconița strânsă cu dragoste la pieptul lui Andrei, îmi zâmbea în sclipiri pline de subînțelesuri, Sfânta Parascheva.

Citește alte articole despre: secetă, credinţa, Cuvioasa Parascheva, prapuri

De la același autor

Ultimele din categorie