Sfânta Parascheva m-a salvat de două ori de la moarte

Minuni - Vindecări - Vedenii

Sfânta Parascheva m-a salvat de două ori de la moarte

    • Sfânta Parascheva m-a salvat de două ori de la moarte
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Această grea încercare m-a determinat să vin iar la Sfânta Parascheva, care m-a salvat din nou de pe patul morţii, în ziua de 6 decembrie 2010.

Sunt căsătorit şi tată a patru copii. M-am îmbolnăvit grav, îmi pierdeam des cunoştinţa şi, în anul 2006, medicii m-au diagnosticat: tumoare pe creier. Cu lacrimi de umilinţă am venit în Iaşi, la Sfânta Parascheva, am luat ulei sfinţit de la Sfântul Maslu, agheasmă şi am cerut preoţilor să mi se facă rugăciuni.

În urma operaţiilor m-am însănătoşit, dar după o perioadă de 4 ani boala a recidivat, necesitând o nouă intervenţie chirurgicală pe creier. Însă din cauza unei erori medicale, mi s-a infectat jumătate din cap. Această grea încercare m-a determinat să vin iar la Sfânta Parascheva, care m-a salvat din nou de pe patul morţii, în ziua de 6 decembrie 2010.

Pentru mine şi familia mea nu este zi în care să nu aduc mulţumiri lui Dumnezeu, Care mi-a oferit ajutorul nesperat prin rugăciunile Sfintei Parascheva. De asemenea, nu uit să fac milostenie, să postesc şi să mărturisesc tuturor cât bine poate face Dumnezeu omului ce se încrede în El, prin sfinţii Săi.

Anonim

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva, Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, 2011)

Citește despre: