Este o mare onoare să ai corespondență cu un sfânt. Aceasta a fost una dintre cele mai mari bucurii a păstoriților Sfântului Ioan, în timpul vieții sale: cu câtă fidelitate el trimitea fiilor săi duhovnicești o felicitare de ziua numelui, plină de binecuvântări și încurajare! Au existat situații când fii săi duhovnicești au primit răspuns în aceeași zi la corespondența adresată sfântului, numai ca să le descopere faptul că scrisoarea sa conținea deja răspuns întrebărilor și îngrijorărilor!

După adormirea sa în vara anului 1966, Sfântul Ioan a fost așezat într-un mormânt dintr-o capelă, direct sub altarul principal al noii Catedralei. La scurt timp după aceasta, el a apărut în vis fiicei sale duhovnicești, Maria Shakhmatov (conducătoarea Orfelinatului „Sfântul Tihon de Zadonsk”) și a zis: „Spune oamenilor: Chiar dacă am murit, sunt viu!”. Creștinii au crezut aceste cuvinte și au continuat să scrie Sfântului Ioan pentru a-i cere ajutorul, punând scrisorile lor sub mitra sa, care a fost așezată la capul sfântului lângă raclă. Aceasta a fost ca și cum mitra sfântului a devenit noua căsuță poștală prin care scrisorile erau trimise direct în Rai.

La proclamarea canonizării în 1994, moaștele Sfântului Ioan au fost așezate într-o raclă ornamentată, în naosul noii Catedrale. Trupul său odihnește într-o raclă sculptată, plasată separat, deasupra unei baze din lemn. Spațiul dintre cele două piese a devenit „locul de expediere” a scrisorilor. Vizitând noua Catedrală, oricine poate vedea o mulțime de scrisori, pomelnice pentru vii sau adormiți, care umplu acel spațiu. Clericii slujitori la noua Catedrală citesc toate aceste nume înaintea Sfântului Ioan, la toate rugăciunile, cerând mijlocirea sa. 

Cu câțiva ani în urmă, doi pelerini din Australia au venit la noua Catedrală. Unul a pus scrisori și pomelnice sub racla sfântului. Celălalt a văzut aceasta și a avut gânduri cinice, cum ar fi: „Oh, el nu mai citește toate acestea!”.

În noaptea ce a urmat, Sfântul Ioan a apărut acestei persoane în vis. El s-a apropiat de ea fără să o binecuvinteze și deodată i-a spus: „Vreu să știi că eu citesc toate numele”. Apoi, el a plecat încet, fără să-i dea binecuvântare, făcându-se nevăzut. În dimineața ce a urmat, pelerinii s-au întors la sfintele moaște. Persoana cu gânduri cinice acum scria liste de nume și o scrisoare către Sfântul Ioan, plină de entuziasm.

Ce privilegiu extraordinar să poți scrie o scrisoare și să poți trimite nume pentru rugăciune unui sfânt al zilelor noastre! El ne-a asigurat că fiecare nume este prețios pentru el. Noi pur și simplu trebuie să-i scriem cu credință, încrezându-ne în dorința puternică a sfântului de a ne ajuta. Să ne grăbim să-i scriem lui Vlădica Ioan, cel care a răspuns – și într-adevăr continuă să răspundă – miilor de scrisori de la credincioși din întreaga lume, mijlocind înaintea Domnului cu mare stăruință și dragoste.

(Bishop James Corazza (San Francisco), Articol din revista Spiritual Spring, Vol. 2 (Nr. 2) 2014, The Journal of the Western American Diocese, ROCOR)