O viaţă închinată Sfintei Parascheva de la Iași

8 Octombrie 2005 15:05 Minuni - Vindecări - Vedenii

Pe Elena Georgică, bătrâna care, din proprie inițiativă, strânge bani pentru „repararea Mitropoliei”, o cunosc toţi credincioşii care trec pragul Catedralei Mitropolitane. Deşi are vârsta de 79 de ani, femeia lucrează ca voluntar la Mitropolie. De peste zece ani ea îşi petrece fiecare zi alături de Sfânta Parascheva. Cunoaşte poveştile a mii de pelerini pe care necazurile sau bucuriile îi aduc la racla cu moaștele Cuvioasei. Bătrâna şi-a închinat viaţa Sfintei Parascheva, iar Sfânta n-a rămas datoare şi a făcut cu ea minuni pe măsură.

Cu zece ani în urmă, femeia a trecut printr-un divorţ care a dus-o în pragul deznădejdii. „Plângeam în flecare zi. Nu m-am gândit că la bătrâneţe voi trece prin aşa ceva. Într-una din zilele când mă aflam aici, la biserică, am plâns atât de mult, încât a început să-mi vuiască capul şi am încetat să mai aud. Nu am auzit toată ziua, dar am continuat să plâng. Am stat lângă racla Sfintei Parascheva şi am rugat-o să mă ajute. Când am ajuns acasă, mi-a revenit auzul”, a mărturisit mătuşa Elena. Tot Cuvioasa a vindecat-o, în nenumărate rânduri, de conjunctivită, de stări depresive şi chiar de durerile reumatice. „Iarna am nişte dureri cumplite din cauza reumatismului. Când ajung însă la Catedrală, îmi ia Sfânta toate durerile şi nu mai am nimic toată ziua”, a adăugat bătrâna.

Cu doi ani în urmă, în iarnă, mătuşa Elena a trăit o minune şi mai mare. Într-una dintre duminicile în care trebuia să meargă la Catedrală s-a pornit o furtună mare. Primul gând al bătrânei fost acela că nu va reuşi să iasă din casă. S-a rugat în schimb Cuvioasei Parascheva şi a plecat. În acea zi, o familie din Galaţi a făcut o donaţie de cinci milioane de lei vechi. „Dacă nu mergeam în ziua aceea la biserică, pierdeam banii! De atunci, oamenii aceia aduc și donează în fiecare an sume importante. Este și aceasta minunea Sfintei. De ziua ei simt că mă ajută cel mai mult. Întotdeauna sunt speriată că nu voi face faţă. Am mulţi bani la mine, pentru că mai toţi pelerinii contribuie din puţinul lor la refacerea Catedralei. Niciodată nu am pierdut  nici măcar un leu, deşi uneori mă înconjoară oamenii de nu mai pot nici respira”, a mai spus mătuşa Elena.

Tot Cuvioasa Parascheva a fost cea care a ajutat-o pe bătrână să-şi cumpere locuinţă şi i-a adus și copiii la credinţă. Sfânta Cuvioasă Parascheva, mărturisește ea, este cea care îi îndrumă viaţa şi o apără. (Monica Dumitrescu)

(mărturie publicată în Ziarul „Lumina”, 8 octombrie 2005)

Ultimele din categorie