Rugăciune şi mărturisire pe „Calea Sfinţilor“

13 Octombrie 2011 02:15 Constantin Ciofu Ştiri

La Iaşi a avut loc aseară Pelerinajul „Calea Sfinţilor“. Procesiunea a fost precedată de sosirea moaştelor Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp, episcopul Smirnei. La tradiţionalul pelerinaj au participat peste 5.000 de credincioşi. La final, Înalt Preasfinţitul Teofan a transmis un mesaj pentru pelerinii Sfintei Parascheva şi Sfântului Policarp: „Să le dăruiască Dumnezeu putere pelerinilor să urmeze chipurile sfinţilor, să înţeleagă anvergura vieţii lor, să le urmeze exemplul, să întruchipeze în viaţa lor evlavia şi rugăciunea Sfintei Parascheva şi curajul mărturisitor al Sfântului Mucenic Policarp (...)“.

Moaştele Sfântului Policarp, episcopul Smirnei, au ajuns aseară pe Aeroportul Internaţional din Iaşi, de la Mănăstirea Ambelakiotissa din Grecia. Sfintele moaşte au fost întâmpinate de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, PS Mitrofan, Episcopul sârbilor din America de Est, Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, şi de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, de membri ai Permanenţei Consiliului eparhial Iaşi şi de credincioşi. Delegaţia care a adus moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp a fost condusă de Înalt Preasfinţitul Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Aghios Vlasios. Aşa cum este tradiţia, delegaţia străină a fost aşteptată cu pâine şi sare de tinerii din Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR), filiala Iaşi. Delegaţia oficială s-a îndreptat către Catedrala mitropolitană din Iaşi. În poarta dinspre bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt au aşteptat zeci de preoţi din Arhiepiscopia Iaşilor şi sute de credincioşi. În continuare, s-a mers în procesiune până la baldachinul amenajat lângă Catedrala mitropolitană. Moaştele Sfântului Policarp au fost aşezate lângă racla Sfintei Cuvioase Parascheva.

Rugăciuni şi cântări în cinstea Sfintei Parascheva şi a Sfântului Policarp

În jurul orei 19:00, în glasul clopotelor, a început Pelerinajul „Calea Sfinţilor“, de la Catedrala mitropolitană din Iaşi, pe traseul Str. Sf. Andrei - Str. Palat - Biserica „Sf. Nicolae“ - Domnesc - Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt. Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi racla în care se află mâna dreaptă a Sfântului Policarp au fost purtate pe braţele preoţilor. La procesiune au participat IPS Hierotheos, IPS Teofan, PS Mitrofan, PS Corneliu, PS Calinic Botoşăneanul şi PS Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Înaintea procesiunii au mers tineri îmbrăcaţi în straie luminoase, purtând prapuri, cruci, felinare şi icoanele Sfinţilor Policarp şi Parascheva, maici de la mai multe mănăstiri din Arhiepiscopia Iaşilor şi aproape 100 de preoţi din protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2 şi de la mănăstirile Eparhiei Iaşilor. Pe tot parcursul pelerinajului au fost intonate tropare şi cântări religioase de către Corul „Basileus“ al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“ din Iaşi, dirijat de diac. prof. Mihai Ursache. În faţa Bisericii „Sfântul Apostol Andrei“ a fost rostită o ectenie. Un alt popas a fost în dreptul Bisericii „Sfântul Nicolae“ - Domnesc şi în dreptul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“. Procesiunea a ajuns din nou la Catedrala mitropolitană, unde moaştele celor doi sfinţi au fost aşezate în baldachinul din curtea sfântului lăcaş.

La final, Înalt Preasfinţitul Teofan a transmis un mesaj pentru pelerinii Sfintei Parascheva şi Sfântului Policarp: „Să le dăruiască Dumnezeu putere pelerinilor să urmărească chipurile sfinţilor, să înţeleagă anvergura vieţii lor, să le urmeze exemplul, să întruchipeze în viaţa lor evlavia şi rugăciunea Sfintei Parascheva şi curajul mărturisitor al Sfântului Mucenic Policarp. Să fie binecuvântaţi toţi pelerinii, să aibă răbdarea cuvenită pentru a le veni rândul să atingă sfintele moaşte, căci din răbdare vine puterea“, a spus Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

„Am cerut ajutorul Sfintei Parascheva“

Oameni de toate vârstele, sosiţi din toate colţurile ţării, alături de familie, de rude, prieteni, vecini sau însoţiţi de preoţii din parohiile de care aparţin, au aşteptat, aseară, în curtea şi împrejurimile Catedralei mitropolitane, pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Policarp. Familia Toader, din judeţul Vrancea, a venit prima oară să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva acum 30 de ani. „A fost un moment greu al vieţii noastre. Soţul avea o pareză pe toată partea stângă şi era internat la Spitalul de Neurochirurgie. Eu eram speriată, nu ştiam ce să fac, să-l pot ajuta să treacă cu bine peste acea cumpănă, şi Dumnezeu m-a purtat atunci la Sfânta Cuvioasă Parascheva, de care nu ne-am mai despărţit niciodată. Două luni şi jumătate, cât a stat atunci soţul meu în spital, am mers zilnic şi m-am închinat la Sfântă. Iar ea mi-a ascultat rugăciunile şi soţul meu s-a făcut bine, fără să mai fie nevoie de operaţia pe care doctorii o cereau insistent, dar noi am refuzat să semnăm. Acum câţiva ani, şi eu m-am îmbolnăvit de cancer şi, la fel, am trecut prin clipe foarte grele. Dar am simţit tot timpul că Sfânta mă veghează şi, prin mijlocirea ei şi cu o luptă grea pe care am dus-o cu mine şi cu boala, m-am vindecat în totalitate. Nu vă spun toate aceste lucruri ca pe nişte minuni, pentru că eu nu le consider neapărat aşa. Nu pentru minuni venim noi să ne închinăm, ci să-i mulţumim Sfintei Parascheva pentru că este alături de casa şi familia noastră şi ne-a dat tăria şi înţelepciunea să trecem peste momentele grele, să rămânem o familie şi să ne bucurăm de toate câte ni s-au dat“, povesteşte doamna Safta Toader.

„Ne-am dorit foarte mult un copil“

O altă familie venită să se închine la moştele celor doi sfinţi este cea a tinerilor Costin şi Cristina Şerbănoiu din Focşani. „Este pentru al patrulea an când venim la Sfântă. Noi ne-am dorit foarte mult un copil şi Dumnezeu ne-a dăruit-o, acum aproape doi ani, pe Teodora. Suntem aici să-i mulţumim Sfintei Parascheva, la care ne-am rugat şi a cărei protecţie am simţit-o în toţi aceşti ani“, spune Costin Şerbănoiu.

„Ne bucură să vedem atât de mulţi oameni frumoşi şi smeriţi“

Varvara Cozmei şi Maria Grâu sunt două bătrâne din comuna ieşeană Drăguşeni, care au venit să se închine la moaştele Sfintei însoţite de preotul paroh din sat. „De fiecare dată când venim, ne bucură să vedem atât de mulţi oameni frumoşi şi smeriţi, cum sunt cei alături de care stăm în timpul pelerinajului. E o altă lume, parcă“, spune doamna Varvara. „Am venit să ne rugăm pentru sănătate şi putere de muncă, dar mai ales pentru copii şi pentru nepoţi. Noi suntem bătrâni, dar pe ei nu-i aşteaptă vremuri prea bune şi vreau să mă rog la Sfântă pentru ei“, spune şi doamna Maria.

De la același autor

Ultimele din categorie