lui Paisie Olaru

Poți de el cu-ncredere să te apropii
Plânge păcatele altora ca pe-ale sale proprii.
De le vei mărturisi pe toate
Se alungă prin el afară din cetate.
Frânte asupra ta să rămână, dezvlăguite razele de lună,
Pleci ușurat din chilia lui în stâncă săpată
Fericirea împărtășirii pe pământ omului este dată.
Nu-ți cere nimic, nu te ispitește, nu te ceartă,
Sufletul de sine descărcat scârbele tale le poartă
Ca un gorun pe șesuri deprins să-și supună
Zbuciumarea la vânt, liniștii de după furtună.

(Părintele Paisie Olaru, povățuitor spre poarta Raiului, în memoriam, Editura Trinitas, 2005, p. 266)