Hrană pentru pacienţii din Secția de Psihiatrie din Buhuși
Credincioşii din patru parohii ale oraşului Buhuşi au întreprins o acţiune social-filantropică în Săptămâna Luminată, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.
Aceasta s-a desfăşurat în Secția de Psihiatrie a Spitalului Orășenesc Buhuși şi a constat în oferirea de hrană celor 90 de pacienţi internaţi aici. După cum a menţionat părintele Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi, persoanele aflate în suferinţă au beneficiat de o masă caldă prin dragostea enoriaşilor şi preoţilor din parohiile "Sfântul Nicolae", "Sfinţii Trei Ierarhi", "Sfânta Înviere" şi "Sfântul Gheorghe" - Orbic din Buhuşi. "Sărbătoarea Învierii Domnului Hristos este prin excelenţă o sărbătoare a bucuriei. De aceea, am încercat să aducem un strop de bucurie în sufletele bolnavilor de la Secția de Psihiatrie a Spitalului Orășenesc Buhuși, oferindu-le o masă caldă. Dumnezeu să reverse harul Său și bucuria Sa peste cei care au primit și peste cei care au dăruit", a mărturisit pr. protopop Vasile Cozma. Acţiunile filantropice ale parohiilor din Buhuşi se desfăşoară an de an, mai ales la marile sărbători ale Bisericii noastre.