Pe cei care îşi ridică mintea în contemplare, încearcă să îi ducă în înşelare, pe cei care se înjosesc pe ei înşişi prin smerenie, îndată încearcă să îi calce în picioare. Şi ce nu încearcă, ce nu pune la cale? Atacându-ne prin toate ale noastre, când nu îi este cu putinţă să ne atace prin cele exterioare, fiindcă petrecem în linişte, în chilie, se sârguieşte să îşi verse pe nesimţite propriul lui întuneric în toate acţiunile noastre fie de-a dreapta, fie de-a stânga, ceea ce îl face un duşman cumplit şi de temut. Aşadar, ia aminte la tine! Căci ştie exact, creştine, ca duh inteligibil, din ce slavă a căzut. Ştie, bunule, la ce slavă şi har urcă cei ce Îl iubesc pe Iisus și cei care sunt atașați de sfinţenie şi de cuvioasele porunci ale Domnului. Căci este plin de pizmă şi se face vrăjmaş oricăror fapte ale noastre, bucurându-se pierzătorul nu de mântuirea noastră, ci de pieirea noastră, căci aceasta este propriu celor pizmaşi. Ia aminte la tine! Căci nu trebuie iubită de cei înţelepţi viaţa prezentă, fiindcă este trecătoare. Trebuie mai degrabă să iubim viaţa viitoare, cea în Hristos Iisus, fiindcă este dulce şi veşnică. Nu trebuie să ne temem de moartea trupului, întrucât moartea drepţilor nu este stricăciune, ci transformare a unui trup muritor şi pătimitor la un trup nemuritor şi nepătimitor. Sau, ca să spun mai clar, mutarea şi schimbarea de la o viaţă de lut la minunata viaţă veşnică în chipul soarelui. Aceştia cugetă că numai păcatul trebuie temut, căci este cea mai amară despărţire de Dumnezeu şi moarte duhovnicească.

(Sfântul Calist Angelicoudes, Trei tratate isihaste, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 172)