moarte
 

Cum îi ajută slujbele și rugăciunile pe cei adormiți?

Rugăciunile rudelor şi ale prietenilor şi ale altora şi ale Bisericii ajută foarte mult, aşa cum, atunci când cei patru prieteni l-au dus pe paralizat cu pat cu tot, au spart acoperişul şi i-au dat drumul în faţa Mântuitorului. Pentru rugăciunile celorlalţi, Dumnezeu l-a vindecat pe cel paralizat, că acela nu se ruga.

Alinare în muncile iadului ‒ o căpățână de om mărturisește

„Pe cât este de departe cerul de la pământ, atât de mare este focul în al cărui mijloc suntem noi, de la picioare până la cap, cu totul arzându-ne. Și nu este cu putinţă cuiva din noi ca să vadă faţa altuia, iar când te rogi pentru noi, ne vedem puţin unul pe altul şi aceasta este pentru noi uşurare.”

La moarte nu iau cu mine decât faptele mele

Și cei care au trăit cu puţine, şi cei care au vieţuit în slavă şi bogăţie ies din viaţă neluând nimic din desfătarea şi bogăţia vieţii.

Vedenia Sfântului Antonie cel Mare despre drumul sufletului după moarte

Privind, a văzut pe oarecine lung, urât şi înfricoşător, stând şi ajungând până la nori, şi pe oarecari suindu-se de ca şi cum zburau, iar acela îşi întindea mâinile, iar unii erau opriţi de dânsul, iar alţii, zburând mai presus şi trecând, fără grijă petreceau de aici.

La durere, când toţi şi toate ne părăsesc sau se întorc împotriva noastră, Dumnezeu e lângă noi

Trecerea de la deznădejdea în care ne aruncă păcatul la Bucuria cea Mare adusă de Fiul lui Dumnezeu făcut Om se face prin moarte: moartea păcatului şi a plăcerii în care ne înglobează. 

Care este diferența dintre păcatele de moarte și celelalte păcate?

Se numeşte păcat de moarte pentru că din pricina lui moare sufletul şi poate să învieze doar prin pocăinţă. Păcatul pentru suflet este aşa cum e rana pentru trup. Sunt răni pe care le putem tămădui, dar sunt şi răni care provoacă moartea. Acelaşi lucru se poate spune despre sufletul ucis de păcat, care nu poate simți fericirea veşnică.

„Rugăciunile sfântului au înviat-o din morți” ‒ mărturia unei familii care a trăit o minune

Înțelegând că fetița mea a murit, eu într-o stare disperată, am stat în genunchi în fața icoanei Mântuitorului și am început să mă rog cu lacrimi: „Doamne! Eu sunt păcătoasă! Ia-mi viața mea, numai lasă viața acestei copile!”. După aceasta, am aprins tămâie și am cădit în jurul fetiței. Deodată mi-am amintit că, în ziua proslăvirii și canonizării preacuviosului Kukșa de Odessa (22 octombrie 1994), la mănăstirea de călugări a Adormirii Maicii Domnului, primisem părticele din veșmântul și din racla preacuviosului.

„Păcatul vrajbei otrăvește atât viața noastră de aici, cât și pe cea de dincolo!”

Acei oameni au murit demult și vrajbele lor au fost uitate de generații. Numai păcatul disputelor lor a rămas, ca să-i vădească la înfricoșătoarea Judecată pe nefericiții repauzați, morți nepocăiți în vrajba lor, și ca să-i lipsească de veșnicele bunătăți ale Raiului, făgăduite celor milostivi, celor blânzi, celor făcători de pace și celor buni.

O tânără deznădăjduită primește, fără să fi cerut, ajutorul Sfântului Ioan de Kronstadt

Părintele urca scara, părea neliniştit dar, cu toate acestea, saluta politicos pe toată lumea. Iar când a ajuns la tânără, a spus: „Din pricina ta am venit, mă grăbesc foarte!”. Bineînţeles că nu-i înţelegeam cuvintele, însă am remarcat că tânăra a devenit confuză şi părea că se teme.

Un răspuns pentru cineva care crede că nu există Dumnezeu

Greşeşti, prietene, când spui că nu există Dumnezeu. Mai corect ar fi dacă ai spune: „Nu-L am pe Dumnezeu” ‒ fiindcă vezi şi singur că ceilalţi oameni din jurul tău Îl simt pe Dumnezeu, drept care şi spun: „Există Dumnezeu”. Aşadar, treaba nu e că nu există Dumnezeu, ci că tu nu Îl ai. Greşeşti ca un orb care ar spune: „Nu există lumină pe lume”. Există lumină, lumea toată e plină de lumină ‒ însă el, sărmanul orb, nu are lumină. Dacă ar fi să vorbească drept, ar putea spune doar: „Eu nu am lumină”.

Pagini