O fată avea o mamă cu o față mai neobișnuită, deși era un model de mamă afectuoasă și își iubea foarte mult fiica. Fata însă nu vedea nimic din frumusețea sufletească a mamei sale. Vedea doar cicatricile de pe fața mamei și reacționa de multe ori cu lipsă de respect și antipatie. Mama se întrista nu pentru ea însăși, ci mai mult pentru copilul ei, așa că într-o zi și-a călcat pe inimă și i-a povestit secretul ei:

„Draga mea fetiță, au trecut acum aproape 14 ani de când tu erai un bebeluș, nou-născut. Erai bucuria mea, comoara mea. Prezența ta a dat sens vieții mele. Și într-o zi am ieșit din casă ca să cumpăr lapte și alte alimente pentru tine. Întorcându-mă acasă, am văzut că iese fum din casa noastră care era înconjurată de flăcări. Tu erai înăuntru și nimeni nu îndrăznea să se apropie. Toți încercau să mă împiedice, dar i-am înfruntat și, sfindând flăcările și fumul, am ajuns la pătuțul tău. Puțin mai lipsea și eram cuprinsă de flăcări. Te-am acoperit cu brațele mele și te-am scos afară. Tu, din fericire, nu ai pățit nimic. Eu însă m-am ars la față și de atunci mi s-a schimbat înfățișarea. Pe mine nu m-a deranjat niciodată acest lucru, deoarece te-am salvat pe tine. Văd însă că pe tine te deranjează...”

Fata nu a mai rezistat... A fost cuprinsă de emoții, și-a îmbrățișat mama și a început să plângă. A vărsat multe lacrimi de emoție și de recunoștință și i-a zis:

‒ Iartă-mă, mamă, neprețuită mamă. Nu merit să mă numesc copilul tău!”

Din acel moment, fata și-a schimbat total comportamentul și au trăit cu adevărat frumusețea relației mamă-fiică.