Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Trihirussa”, la Bacău
În dimineața zilei de 8 august 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Biserica Precista din Bacău au fost adusă în pelerinaj de la Mănăstirea Neamț, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Trihirussa” (cu trei mâini) şi racla în care se află capul Sfântului Simeon din Muntele Minunat.
În atmosfera primitoare şi caldă de rugăciune şi în acordul cântărilor sfinte, băcăuanii plini de evlavie, uniți sufleteşte prin credință au întâmpinat cinstitele odoare, apreciate şi cunoscute în această zonă a Moldovei, dar şi în întreaga țară. S-a oficiat apoi slujba Acatistului Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”, iar la sfârşit, părintele paroh Mihail Tomozei a evidențiat importanța acestui moment sfânt. Prezența odoarelor sfinte la Biserica „Precista” face parte din programul cultural-duhovnicesc „Zilele Precistei la Bacău”, care se va încheia pe 15 august, de sărbătoarea hramului bisericii, Adormirea Maicii Domnului. Duminică, 12 august 2018, Sfânta Liturghie va fi oficiată de IPS Părinte Ioachim, în altarul de vară al Bisericii Precista, după cum se arată pe site-ul Eparhiei Romanului şi Bacăului.