Iisus a părăsit lumea pe Cruce, de aceea Crucea a rămas o „cheie” a tainei creştine

Preot Boris Răduleanu

Iisus nu a murit legat de Cruce, ca ceilalţi doi tâlhari. Iisus a murit ţintuit pe Cruce. Astfel, prin piroane, Iisus a făcut un singur corp cu Crucea pe care a fost răstignit. Aşa şi-a dat duhul, înălţat de la pământ, crucificat pe lemnul Crucii care a susţinut jertfa vie. Crucea tot neînsufleţită a rămas, dar ea a fost sfinţită într-un mod cu totul deosebit prin Cel care a susţinut jertfa vie.

Dacă Întruparea reprezintă un moment de răscruce pentru întreaga existenţă, ieşirea Domnului Iisus Hristos din lume reprezintă un moment, poate, şi mai important. Iisus a părăsit lumea pe Cruce, pe Cruce a murit. Crucea a rămas de aceea o „cheie” a tainei creştine. Ea a rămas „uşa” prin care Iisus a părăsit lumea, „toiagul” care a sfărâmat porţile iadului şi totodată „cheia” împărătească ce ne-a deschis uşa raiului, după cum o preamărim noi în rugăciune.

Pentru a pătrunde în taina Crucii trebuie să precizăm de la început un amănunt. Iisus nu a murit legat de Cruce, ca ceilalţi doi tâlhari. Iisus a murit ţintuit pe Cruce. Astfel, prin piroane, Iisus a făcut un singur corp cu Crucea pe care a fost răstignit. Aşa şi-a dat duhul, înălţat de la pământ, crucificat pe lemnul Crucii care a susţinut jertfa vie. Crucea tot neînsufleţită a rămas, dar ea a fost sfinţită într-un mod cu totul deosebit prin Cel care a susţinut jertfa vie. Crucea tot neînsufleţită a rămas, dar ea a fost sfinţită într-un mod cu totul deosebit prin Cel care s-a jertfit pe ea.

N-a fost nici un moment în care Iisus să fi fost numai Om. Pe Cruce fiind, El a fost tot Dumnezeu-Om. Desigur, El a suferit numai în umanitatea Sa, simţind tot chinul şi durerea dar, n-a încetat să fie Dumnezeu-Om, care suferea în trup, sfinţind prin dumnezeirea Sa Crucea pe care a fost înălţat. De aceea, dacă prin Întrupare Iisus a sfinţit firea omenească, prin Crucea cu care Trupul Lui a fost Una în momentul morţii, a binecuvântat într-un mod deosebit şi firea neînsufleţită care, şi ea a luat parte la intrarea Lui în mormânt. Poate, ca dovadă, la moartea Lui soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat, catapeteasma templului s-a despicat în două; iar Crucea pe care a fost răstignit a fost pecetluită, odată pentru totdeauna, prin dumnezeirea Sa şi a primit o putere nebiruită împotriva morţii, a păcatului, a satanei, fiind susţinătoare de Viaţă şi dătătoare de Viaţă prin Hristos.

(Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, pp. 126-127)