Îl cunoaștem pe cel de lângă noi? „Întâlnire” cu „Mama Blondina”
Fiecare dintre noi, cei mai mari, am avut pe cineva care ne-a purtat mâna când am învățat să scriem. O doamnă sau un domn învățător. Pentru mulți dintre noi, doamna învățătoare a devenit, pentru o perioadă, cea mai credibilă persoană din viața noastră. Cum spunea „doamna”, așa era! Nu conta ce părere aveau părinții noștri. „Doamna” le știa mai bine pe toate. Era model pentru noi și măsură a multe lucruri din viața noastră de copil. Au fost multe astfel de doamne care au reușit să ne modeleze frumos. Și încă mai sunt.
Despre o astfel de învățătoare aș vrea să scriu. Nu voi scrie despre calitățile ei de pedagog, ci despre puterea ei de a rămâne om credincios în ciuda încercărilor vieții. E vorba despre Blondina Gobjilă, cunoscută de ieșeni drept „Mama Blondina”. Am întâlnit-o prin intermediul memoriilor sale adunate în cartea „Suferințele mamei Blondina” și a mărturiilor câtorva persoane apropiate ce au cunoscut-o și au scris despre ea.
Născută pe celălalt mal al Prutului, într-o familie de preot, în anul 1906, Blondina trăiește drama multora dintre românii care nu reușesc să revină în România în 1940 după ce regele Carol al II-lea decide retragerea administrativă din Basarabia în favoarea Uniunii Sovetice iar românii de acolo trăiesc ”fericirea” adusă de regimul bolșevic.
După ce soțul său este arestat pentru că este „dușman al poporului”, primește și ea același calificativ și „dreptul” de a fi deportată în Siberia. Umilințele și bătăile de la anchete, transportul cu trenul în vagoane supraaglomerate, lipsa hranei, marșurile forțate prin ploaie sau geruri de minus 50 de grade, munca extenuantă în condiții inumane, somnul de doar două-trei ore pe noapte nu au reușit să o doboare în cei 15 ani petrecuți în lagăre sau în domiciliul forțat. Hotărârea mamei sale de a veni să locuiască cu ea în Siberia spre a o ajuta, aflarea veștii că fiul ei trăiește și o așteptă în România, încredințarea că Dumnezeu este cu ea oriunde s-ar afla și că toate sunt îngăduite spre folosul ei, îi dau putere să lupte și să reziste.
Ajunsă în mult dorita Românie, după 15 ani de Siberie, primește noi provocări. Chiar fiul său, căsătorit cu o atee, îi cere să aleagă între a păstra legătura cu ei sau a rămâne cu Biserica. Fără a șovăi, alege să rămână cu Hristos și nu încetează a se ruga din toată inima pentru fiul său ori de câte ori acesta trece prin necazuri.
Greutățile vieții o ajută pe Blondina să dobândească o rugăciune curată și o prietenie sinceră cu sfinții, în special cu Sfânta Parascheva. Ajunsă în Iași și întrebată de alți cunoscuți de ai ei, profesori, medici veniți și ei din Basarabia, de ce alege să petreacă atât de mult timp în Catedrală Mitropolitană și chiar să facă curățenie în biserică, ea le răspunde că această slujire o onorează și că nu se va rușina niciodată a spăla picioarele lui Hristos. Așa a slujit cu bucurie Sfintei Parascheva timp de 15 ani. Puține persoane au cunoscut-o cu adevărat. Nici fiul său nu a înțeles decât târziu câte ceva din viața și jertfa ei. Stăm lângă comori pe care nu ne ostenim să le descoperim.
Acum la 50 de ani de la mutarea ei în veșnicie, în Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul. Valoarea liturgică și culturală a cimitirelor, „Prietenii Sfinților Trei Ierarhi” de la Biserica Liceului Pedagogic din Iași, după ce i-au citit viața și au vorbit despre ea în cadrul cercului de lectură, au poposit câteva minute la mormântul ei din Cimitirul Etenitatea din Iași cântându-i „Hristos a înviat”, cântare pe care Blondina și-a dorit-o și a auzit-o și la înmormântarea sa.
Văzându-i viața, minunându-ne de puterea și răbdarea unei femei singure și prigonite ne-am propus să trăim și noi mai aproape de Hristos ca să fim biruitori și vii în amintirea celor de după noi. Într-un timp al confortului, lecturarea cărții „Suferințelei mamei Blondina” poate fi de ajutor celor care vor să iasă din comoditate. (Pr. Ioan Puiu, coordonatorul grupului „Prietenii Sfinților Trei Ierarhi” de la Biserica Liceului Pedagogic din Iași)
