(Foto) Catedrala Mitropolitană din Iași

Locuri de pelerinaj

(Foto) Catedrala Mitropolitană din Iași

Fotografie - Catedrala Mitropolitană din Iași Ideea înălțării unei biserici mai mari, monumentale, la Iași, aparține mitropolitului Veniamin Costachi. Hrisovul domnesc din 8 august 1826, privind lucrările de proiectare și construire a noii biserici, este actul de naștere al Catedralei mitropolitane. A fost ridicată pe locul unde s-au aflat două biserici mai vechi: Biserica Albă - secolul al XV-lea și Biserica Stratenia - secolul al XVII-lea. S-a lucrat, mai întâi, între anii 1833 și 1839, după planurile arhițectilor Johan Freywald și Bucher, însă din cauza căderii bolții centrale, biserica rămâne în ruină până în anul 1880. Mitropolitul Iosif Naniescu pune a doua piatră de temelie și, cu sprijinul autorităților statului, lucrările se vor încheia în anul 1887. Arhitectul Alexandru Orăscu, rectorul Universității București, va reface proiectul măreței biserici, renunțând la imensa cupolă centrală, iar pictura va fi realizată de maestrul Gheorghe Tăttărescu. Sfințirea Catedralei, la 23 aprilie 1887, a fost un eveniment național, la ceremonie luând parte regele Carol I și regina Elisabeta. 

Catedrala ieșeană este o clădire monumentală, de plan dreptunghiular, marcat la colțuri de patru turle decroșate. Stilul arhitectonic este inspirat din forme târzii ale Renașterii italiene. Elementele decorative, atât în interior, cât și în exterior, sunt dominate de baroc. 

Din anul 1889 a fost adusă, de la Biserica Sf. Trei Ierarhi, racla cu moaștele Sfintei Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Alături de Sfânta Cuvioasă Parascheva (14 octombrie), Catedrala Mitropolitană din Iași mai are încă două hramuri: Întimpinarea Domnului (2 februarie), hramul principal, și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (23 aprilie). În prezent la Catedrala Mitropolitană din Iași au loc ample lucrări de consolidare și amenajare.

Citește despre: