Sfântul Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Sfântul Voievod Neagoe Basarab  

Sfântul Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Sfântul Voievod Neagoe Basarab

În Bănia Craiovei și în școala de la Mănăstirea Bistrița, unde boierii Craiovești, unii înrudiți prin căsătorie cu domnițe de la curtea despoților sârbi, Neagoe Basarab avea să învețe nu doar slavona, dar și limba sârbă cu mult mai înainte de 1504, când despotul sârb Gheorghe Brancovici, devenit mitropolitul Maxim, de mai târziu, este nevoit să se refugieze cu nepoata sa Milița, fiica fratelui său, despotul Iovan Brancovici. Tânărul Neagoe se va căsători în același an. Tot aici, la chinovia ctitorită de Barbu Craiovescu, marele ban, care se călugărește în 1520, luându-și numele de Pahomie, avea să se adăpostească, o vreme, patriarhul Nifon al II-lea al Constantinopolului, după ce l-a alungat Radu cel Mare de la Mitropolia din Târgoviște. Neagoe îl ocrotește, peste voia domnitorului, devenindu-i ucenic. Așa aflăm de la Gavriil Protul, cronicarul și conducătorul Muntelui Athos, scriind în „Viața Sfântului Nifon“, că Neagoe l-a avut profesor și duhovnic pe Sfântul Nifon: „Iar fericitul Nifon îl întărea în învățăturile sale“.Întâlnirea fericită cu învățatul patriarh ecumenic îi va aduce tânărului Neagoe un folos nebănuit. După cum s-a văzut mai târziu, bogăția învățăturilor de înaltă tărie duhovnicească, precum și cunoașterea limbilor de circulație europeană din vremea aceea, aveau să ducă la alcătuirea operei sale de erudit, „Învățăturile către fiul său Teodosie“.
În anul 1505, Sfântul Nifon va părăsi Țara Românească din cauza neînțelegerii cu domnitorul Radu cel Mare și se va duce la Mănăstirea Dionisiou, unde s-a și sfârșit din această viață, în ziua de 11 august 1508, la vârsta de 90 de ani.
În anul 1515, la trei ani de domnie, domnitorul Neagoe Basarab a trimis o delegație la Muntele pentru a cere în dar, pentru un timp, moaștele Sfântului Nifon. În acest fel, moaștele Sfântului ierarh au ajuns la mănăstirea Dealu, racla cu sfintele moaște fiind depusă peste mormântul lui Radu cel Mare, ca semn de împăcare și dezlegare de blestem. În 1517, în ziua de 16 august, s-a săvârșit canonizarea Sfântului Nifon, aceasta fiind prima canonizare despre care știm că s-a săvârșit la noi în țară.

Ultimele din categoria Icoane

Citește și