Suferind eu de picioare şi îmbolnăvindu-mă din pricina lor, unii dintre fraţii care au venit să mă cerceteze m-au întrebat să le spun pricina bolii. Socotesc că ei urmăreau prin aceasta două lucruri: pe de-o parte, să-mi aducă puţină mângâiere în durerea mea, pe de alta să-mi dea prilej să le grăiesc lor ceva de folos.

Dar fiindcă durerea nu-mi îngăduia să le grăiesc ceea ce voiam atunci, trebuie să ascultaţi acum despre aceasta. Căci istorisirea necazului este plăcută după trecerea lui. Pentru că şi pe mare, când se sfârșeşte furtuna, toţi îşi istorisesc cu bucurie cele întâmplate unii altora, desfătându-se de ele.

Deci bine este, fraţii mei, cum mereu vă spun, să punem fiecare lucru pe seama lui Dumnezeu şi să spunem că fără Dumnezeu nimic nu se întâmplă, ci fără îndoială, aşa cum ştie Dumnezeu că e bine şi de folos, aşa îl face, chiar dacă lucrul acela are în afară vreo pricină oarecare.

De pildă: aş putea să spun că stomacul meu s-a îngreuiat pentru că am mâncat cu străinii şi m-am forţat puţin pe mine însumi pentru a-i odihni (mulţumi) pe ei; şi aşa s-a produs o curgere în piciorul meu şi de aceea mi s-a pus în lucrare reumatismul. Dar aş putea da şi alte pricini. Căci nu-mi vor lipsi de voiesc.

Dar cea mai sigură şi folositoare este mai degrabă aceasta, că aşa a ştiut Dumnezeu că e de folos sufletului meu, şi de aceea s-a şi întâmplat. Căci nu e nimic din cele ce le face Dumnezeu care să nu fie bun şi toate sunt bune foarte. Deci nimeni nu trebuie să se întristeze pentru ceea ce se întâmplă. Ci toate, cum am spus, să le pună pe seama purtării de grijă a lui Dumnezeu şi să se odihnească în acest gând.

(Ava Dorotei, Diferite învăţături de suflet folositoare, XII, I, în Filocalia, vol. IX, p. 596-597)