Când pătimirile de pe cruce sfâșiau sufletul și trupul Mântuitorului, când El atârna atât de greu pe piroane cu mădularele străpunse, între viață și moarte, iar pe El întreaga lume atârna deasupra pierzării așteptând mântuirea, nici chinurile întregului iad, nici grija pentru întreaga lume, pentru toate vremurile și pentru veșnicie nu au înăbușit în El simțămintele legiuitei îndatoriri față de Maica Sa.

Această îndatorire, a cărei împlinire înceta pentru El odată cu viața pământească, a dat-o atunci mai departe lui Ioan, a cărui feciorie și dragoste făceau din el un vrednic slujitor al Fecioarei Maici – iar astfel și în această parte a Legii, ca și în toate celelalte, ne-a arătat nouă desăvârșirea, care stă în aceea ca cinstirea față de părinți și grija pentru ei să se întindă asupra tuturor împrejurărilor vieții, până la mormânt și dincolo de mormânt. (Sfântul Filaret al Moscovei)

(Cum să educăm ortodox copilul, Editura Sophia, București, 2011, p. 199)