Deoarece în Biserică mâine vom săvârși denia Acatistului Bunei Vestiri, vă propun câteva gânduri legate de cinstirea Maicii Domnului.

Faptul de a cinsti pe cineva include dorința de a învăța și aspirația de a imita. Și de ce ar trebui de exemplu, să cinstim militanții ce aparțin altor secole dacă nu din dorința de a imita curajul și puterea lor de sacrificiu?

Însăși dorința de a practica anumite virtuți îi transformă pe neștiute pe oameni în admiratori ai celor care au reușit acolo unde ei doar speră să o facă. Odată ce dorința de a deveni mai buni piere, la fel se întâmplă și cu cinstirea celor care au făcut-o. Astfel, oamenii fără curaj vor renunța la bravura strămoșilor admirându-i doar pe cei care cos jachete confortabile.

Însă când ne referim la preacinstirea Maicii Domnului ce fel de imitare avem în minte? Există numeroase tipuri prin care o putem face: să urmăm modelul vieţii sale liniştite, pline de evenimente frumoase, al purităţii păstrate cu demnitate, al maternităţii şi al sacrificiului de sine la cel mai înalt nivel. Modul prin care aceasta L-a urmat pe Fiul său ne învață să păstrăm cuvintele sale în inimile noastre (Luca 2, 51). Durerea pe care a simțit-o atunci când a stat lângă Crucea Sa, nu poate fi exprimată în cuvinte omenești precum nici predarea sa în mâinile Domnului.

Însă toate acestea au venit mai târziu. Mai întâi a fost Buna Vestire.

Știm cu toții că îngerul a vorbit cu Fecioara Maria din porunca lui Dumnezeu, iar acestea s-au petrecut pe când aceasta era trează. Asta înseamnă că Maria era într-o stare duhovnicească mai înaltă decât Sfântul Iosif căruia îngerul i se adresa adesea.

Îngerul i-a poruncit lui Iosif să o ia negreșit pe Maria, pe logodnica sa, iar mai apoi să fugă în Egipt, după care să se întoarcă în Israel. Însă toate aceste conversații și arătări ale îngerului s-au petrecut în vis, când simțurile sunt adormite și când sufletul întră într-o stare mai apropiată de acesta decât atunci când este treaz.

Cu toate acestea Fecioara Maria, trăia chiar și atunci când era trează mai mult cu duhul decât cu trupul și de aceea a putut să audă vocea oaspetelui din cer fără să fie adormită.

Îngerul i se arătase cu șase luni înainte lui Zaharia, tatăl Înaintemergătorului. Acest bătrân, care își petrecuse toată viața slujind la templu, s-a tulburat și frica a căzut peste el (Luca 1, 12). Și Maria s-a tulburat, însă nu s-a înspăimântat. L-a întâmpinat tăcută pe cel care i se arătase, întrebându-se ce ar putea însemna această vizită.

Nu reiese oare din aceasta că Maria avea o anumită experiență duhovnicească și asceză interioară, și una chiar destul de mare? Să poată vorbi cu îngerul fără să se teamă, să aștepte puțin înainte să îi vorbească, să reflecteze mai întâi, să-și ascută urechea interioară, oare nu la asta aspiră toți monahii? Ba da. Acestea sunt semnele atingerii unei maturități spirituale spre care aspiră creștinii cei mai curajoși și având spiritul treaz. De aceea Fecioara Maria este îndrumătorul lor în lupta ascetică.

Nu este de mirare că Biserica o numește dulce cuvântătoare cu cei aflați în tăcere; adâncime, care nu te poți vedea lesne cu ochii îngerești şi aşa mai departe. Toate acestea sunt adevărate. Sufletul Fecioarei Maria este mai profund decât oceanul şi mai pur decât lacrimile de copil. Altfel  întruparea Fiului lui Dumnezeu nu s-ar fi putut realiza.

Se spune că: Înţelepciunea nu pătrunde în sufletul viclean şi nu sălăşluieşte în trupul supus păcatului (Învăţăturile lui Solomon 1, 4). În plus, Înţelepciunea ipostatică a Tatălui nu ar fi putut să fie însămânţată decât în pântecul cel mai pur şi smerit.

Despre slava Maicii Domnului: Toată slava fiicei Împăratului este înăuntru (Psalmi 44, 15). Aceste cuvinte sunt luate din acelaşi psalm din care Biserica a preluat prochimenul Născătoarei de Dumnezeu. Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta (Psalmi 44, 12). Atunci când vorbește despre slava dinlăuntrul său, Sfânta Scriptură se referă la puritatea gândului, liniştea minţii şi singurătatea inimii care nu sunt vizibile pentru ochii trupului dar știute de Dumnezeu Atotvăzătorul.

Chivotul în care au fost păstrate lucrurile sfinte ale Vechiului Testament erau ferecate peste tot cu aur, în care era năstrapa de aur, care avea mana, era toiagul lui Aaron ce odrăslise şi tablele Legii (Evrei 9, 4). Acesta era căptușit cu aur atât în interior cât și în exterior. Biserica observă proorociri ale Maicii Domnului în toate aceste obiecte sfinte, motiv pentru care o slăvește prin cuvintele următoare: Bucură-te, chivot poleit cu Duhul! Bucură-te, comoara vieții cea neîmpuținată!

Aşadar, Fecioara Maria este pură cu trupul dar încă şi mai curată cu sufletul. Curăţia sufletului l-a făcut pe Domnul să o aleagă pentru scopul suprem, adică pentru întruparea Unuia Născut Fiului Său Iisus Hristos.

Toate acestea le sărbătorim și le cinstim. Însă, când prin mila lui Dumnezeu am început să scriem aceste cuvinte, am spus că cinstirea duce la dorința de imitare. Lipsa învățăturii și a imitării fie distruge cinstirea, fie o transformă în ceva superficial și de suprafață.

Într-un efort de a trece de la aceste două extreme, ar trebui să spunem că cel care cinstește cu adevărat Buna Vestire ar trebui să se străduiască să aprecieze valoarea tăcerii, iar aici nu ne referim numai la tăcerea vorbelor, dar uneori și la cea a minții.

Acela care cinstește Buna Vestire ar trebui să se cufunde în citirea cuvântului lui Dumnezeu și să fie atent la ce citește, întocmai cum obișnuia să o facă cea mai sfântă dintre femei.

Unul dintre scopurile celui care o cinstește pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu ar trebui să fie acela de a lupta pentru o viață liniștită și lipsită de mândrie, dar bogată și profundă în interior. Mare parte din suferința noastră provine tocmai de la agitația inutilă, tulburarea interioară și rătăcirea minții.

Se poate ca împrejurările să nu ne ofere un asemenea dar, iar noi să nu fim capabili să trăim cu o asemenea intensitate. Însă fiecare dintre noi are obligația să caute liniștea și rugăciunea, să se întristeze în lipsa lor, să-și ridice ochii spre cer și să rostească vorbele Arhanghelului Gavriil: Bucură-te Marie cea plină de har, Domnul este cu tine.

Este important să învățăm cum să ne adunăm gândurile. Odată ce reușim să facem asta, vor acționa precum raza ce se propagă printr-o lentilă, despre care vorbea proorocul David: Înfierbântatu-s-a inima mea înăuntrul meu şi în cugetul meu se va aprinde foc (Psalmi 38, 4). Atunci acela care a reuşit să facă asta, va înţelege, în parte, profunzimea gândului Sfintei Născătoare de Dumnezeu precum și intensitatea rugăciunii atunci când arhanghelul s-a pogorât în casa ei din Nazaret și a grăit cu teamă: Bucură-te Marie cea plină de har, Domnul este cu tine!