Împărăția uriașilor

Cuvinte duhovnicești

Împărăția uriașilor

Cel dintâi împărat al uriașilor despre care citim la Facere a fost Azail. În vremea lui s-au descoperit aurul şi argintul în pământ.

Cel dintâi împărat al uriașilor despre care citim la Facere a fost Azail. În vremea lui s-au descoperit aurul şi argintul în pământ. El este primul împărat din lume care a făcut bani cu chipul său pe ei. În timpul lui s-a găsit fierul şi s-a făcut cămaşă de zale din aramă şi sabia. Sfântul Ioan Gură de Aur îl mustră: „O, răutatea ta, Azaile, cu două nopţi ai pierdut neamul omenesc: cu sabia, trupurile, şi cu iubirea de bani, sufletele”.
 
După Azail, a luat împărăţia uriaşilor împăratul Tevel, că 314 ani a ţinut împărăţia lor înainte de potop şi toţi erau din neamul lui Cain. În timpul lui s-a început modelarea fierului şi a aramei.
 
Al treilea împărat al uriaşilor a fost Iova. În timpul lui s-au făcut fluierul şi alăuta, uneltele de cântat. După ce a murit Iova, a împărăţit sora lui, împărăteasa Noemina, prima împărăteasă din lume care a ţesut pânza şi a închegat brânza! Până atunci nu se ştia că din laptele dobitoacelor se poate face brânză. O uriaşă bătrână, mergând pe munte, i-a arătat împărătesei Noemina: „Vezi aceste frunze? Dacă iei planta asta de aici şi o pui în lapte, se încheagă brânza”. Tot în timpul ei s-a descoperit cânepa şi inul, care erau făcute de la zidirea lumii, dar nu se ştia că se pot face cămăşi din acestea. Până atunci oamenii umblau în piei de dobitoace.
 
(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 58-59)
Citește despre: