Un duhovnic a fost întrebat de un om căsătorit: „Cum pot eu, trăind în lume, să fac voia lui Dumnezeu?” Bătrânul i-a răspuns: „În tot ceea ce faci, lucrează împreună cu Dumnezeu”. A fi „împreună-lucrător cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3,9) în căsătorie şi în educarea creştină a copiilor este o îndatorire măreaţă şi sfântă.

Viaţa creştină este o viaţă trăită după chipul lui Dumnezeu Cel în Treime - o viaţă împreună cu alţii. Foarte rar se întâmplă să ne aflăm în completă singurătate sau să fim chemaţi de Dumnezeu să ne petrecem viaţa în pustie; în acest caz, suntem nevoiţi să trăim în izolare. Pentru cei mai mulţi dintre noi, viaţa creştină înseamnă viaţa într-o comunitate de un fel sau altul. Chiar şi pustnicii trăiesc de obicei mai întâi o vreme, uneori decenii întregi, într-o comunitate monahală, înainte de-a se retrage în pustnicie. După cum spune Sfântul Siluan: „Fratele meu este viaţa mea”. Un om căsătorit poate spune: „Soţia (sau soţul) şi copiii mei sunt viaţa mea. Sunt conţinutul vieţii mele; şi numai trăind alături de ei va trebui să învăţ o iubire asemenea lui Hristos”. Criteriul sănătăţii mele spirituale este următorul: în ce relaţii mă aflu cu cei alături de care trăiesc? Nu există criteriu mai înalt. Calitatea vieţii de familie este măsura prin care se poate aprecia progresul duhovnicesc al celor ce trăiesc în lume.

(Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Editura Deisis, Sibiu, 2006, pp.13-14)