Inaugurarea Centrului catehetic pentru copii al Parohiei Barcana
În Parohia Barcana-Răchitoasa, Protopopiatul Bacău, a fost inaugurat marţi, 17 mai 2022, un centru de socializare pentru copii, aşezat sub ocrotirea Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului.
Momentul festiv a avut loc cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, sub protia părintelui Eugen Ciprian Ciuche, protopop de Bacău. Cu acest prilej, a fost susţinută o cateheză de către părintele Ciprian Gunea de la Parohia Șerbăneşti, intitulată „Sfântul Vasile de la Poiana Mărului – dascăl al rugaciunii lui Iisus”.
Ne dorim o colaborare strânsă între autoritățile locale și o implicare activă a cadrelor didactice pentru o activitate susținută a centrului. Acesta are menirea să formeze frumos generațiile de copii ce vor lua parte la activitățile derulate aici, a remarcat părintele protopop Eugen Ciprian Ciuche, care a transmis binecuvântarea și aprecierea Părintelui Arhiepiscop Ioachim, pentru râvna comunităţii parohiale depusă în lucrarea pastoral-misionară.