Inaugurarea Muzeului etnografic „Casa Vlădicăi“

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Inaugurarea Muzeului etnografic „Casa Vlădicăi“

În localitatea Stăniţa, judeţul Neamţ, a fost inaugurat joi, 20 iulie 2017, muzeul cunoscut sub denumirea generică de „Casa Vlădicăi“. Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, fiu al satului, a sfinţit edificiul în prezenţa autorităţilor centrale şi locale, a preoţilor şi a credincioşilor locali şi din împrejurimi.

Manifestările dedicate inaugurării edificiului muzeal cunoscut sub denumirea de „Casa Vlădicăi“ au debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoţi şi diaconi, sub protia arhimandritului Pimen Costea, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Slujba a fost oficiată într-un foişor special amenajat în curtea bisericii din Stăniţa. În cuvântul de învăţătură transmis cu acest prilej, părintele vicar a vorbit celor prezenţi despre însuşirea de către fiecare credincios a credinţei adevărate, după modelul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, şi despre acceptarea voii lui Dumnezeu chiar şi atunci când aceasta pare greu de împlinit. După săvârşirea Sfintei Liturghii, soborul preoţilor şi mulţimea credincioşilor, precum şi numeroşi tineri îmbrăcaţi în port naţional s-au deplasat în procesiune, în sunetul clopotelor şi al cântărilor sfinte, spre monumentul închinat eroilor locali care şi-au sacrificat viaţa în cele două războaie mondiale, situat în centrul localităţii. Aici, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, în prezenţa autorităţilor centrale şi locale, a preoţilor şi credincioşilor, a săvârşit o slujbă de pomenire a eroilor, urmată de depunerea de coroane de către reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale nemţene şi băcăuane.

Importanţa ctitoririi unui muzeu pentru istoria locului

Toţi cei prezenţi s-au deplasat spre locul unde s-a desfăşurat cel mai important eveniment al zilei, inaugurarea Muzeului „Casa Vlădicăi“. Acest obiectiv etnografic reprezintă forma restaurată şi reamenajată a casei ţărăneşti originale care a aparţinut părinţilor trupeşti ai Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, după numele lor: Neculai şi Anica Giosanu, descendenţi ai unor familii înstărite, care-şi trag obârşia din răzeşi muşatini, aşezaţi pe aceste plaiuri mioritice ale Ţarii de Jos de peste cinci sute de ani. Cei prezenţi au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare la intrarea în curtea ce înconjoară edificiul muzeal. A urmat inaugurarea muzeului, iar după ce s-a dat citire hrisovului ce consemnează ctitorirea edificiului, a fost oficiată slujba de sfinţire. Cu acest prilej, s-a subliniat importanţa ctitoririi unui astfel de muzeu pentru istoria locului şi valoarea lui pentru tezaurul spiritual şi cultural judeţean. În contextul secularist contemporan, când geografia aşezărilor rurale suferă mutaţii majore, un astfel de edificiu poate rămâne ca o amprentă de românitate, ca o oază de linişte cu iz tradiţional care să dea mărturie peste timp generaţiilor viitoare despre modul autentic în care răzeşii acestor locuri au ştiut să trăiască. După oficierea slujbei şi rostirea alocuţiunilor, oaspeţii au fost invitaţi să viziteze „Casa Vlădicăi“, pentru a se bucura de atmosfera creată de exponate şi pentru a lua parte la lansarea volumului „Poeme“, ce îl are ca autor pe Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim. Invitată pentru a vorbi despre acest volum a fost prof. dr. Mihaela Elena Băltoi, care a realizat o recenzie a volumului, dând glas unor poeme scrise de Înaltpreasfinţia Sa, inspirate din Evangheliile care se citesc în cadrul sfintelor liturghii din duminici şi sărbători. A urmat turul ghidat al casei, iar la final au fost oferite invitaţilor plachete cu imaginea Muzeului „Casa Vlădicăi“. Totodată, invitaţilor le-au fost oferite diplome de onoare, în semn de recunoştinţă pentru participarea la eveniment.

Câteva elemente referitoare la “Casa Vlădicăi”

Casa originală care a aparţinut părinţilor Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim şi care a fost inaugurată ca muzeu etnografic a fost construită în anul 1948, după modelul caselor tradiţionale, din lemn şi pământ, acoperite cu şindrilă. Ulterior, ea a fost uşor modificată, potrivit nevoilor şi a numărului de copii care s-au adăugat familiei de-a lungul anilor. Acest edificiu etnografic reprezintă, de fapt, împlinirea dorinţei testamentare a domnului Nicolae Giosanu, care în data de 19 ianuarie 2014, cu două zile înainte de a fi chemat de Dumnezeu la veşnicele locaşuri, a scris un testament în care a consemnat cum trebuie împărţită agoniseala lui de o viaţă, a încredinţat casa fiului său Ilie (Arhiepiscopul Ioachim), precizând totodată şi faptul ca într-însa să fie amenajat un muzeu al familiei. În consultare cu fraţii şi surorile, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a creionat ideea amenajării unui muzeu etnografic care să cuprindă obiecte şi tot felul de acareturi, care să exprime tradiţiile populare ale zonei, să vorbească de la sine despre etnogeneza neamului nostru creştin-ortodox, să fie gazdă ospitalieră şi generoasă pentru multă lume. Deschisă publicului, “Casa Vlădicăi” are amenajate în camerele ei colecţii muzeistice pe teme diferite, după cum urmează: Muzeul etnografic „Neculai Giosanu“, Salonul personalităţilor bisericeşti din comuna Stăniţa (colecţie de fotografii, veşminte, obiecte de cult, talismane, cărţi, icoane etc., care au aparţinut unor persoane originare din această comună, ajunse în diferite ranguri ecleziastice).

Imaginea casei părinteşti, păstrată în amintirea membrilor familiei

Coordonarea lucrărilor acestui obiectiv cultural a fost încredinţată arhimandritului Pimen Costea, stavroforei Iosefina Giosanu, stareţa Mănăstirii Văratec, şi Elenei Baltag Kuzmanovic, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Fondurile de reabilitare a acestui obiectiv au fost alocate de Consiliul Judeţean Neamţ şi au fost chivernisite judicios prin Consiliul Local al comunei Stăniţa. „În ciuda greutăţilor şi a timpurilor neprielnice şi nestatornice, casa aceasta a fost întotdeauna un loc de pace şi linişte, de evlavie şi credinţă, de bunăstare şi bună înţelegere, de iubire creştinească şi concordie civică. Atunci când am fost rânduiţi de Dumnezeu să plecăm la rosturile noastre în lume, fiecare membru al familiei a păstrat în minte imaginea casei părinteşti, ca pe un smerit Betleem al copilăriei noastre, luând în tolba sufletului o amintire care a constituit paradisul din care nu ne-a putut izgoni nimeni, indiferent unde pronia lui Dumnezeu ne-a îndreptat paşii. Casa aceasta nu a fost încuiată şi niciodată abandonată. A rămas totdeauna ca un «cort al mărturiei» şi al reconcilierii în care cei care i-au dat viabilitate au păstrat spiritul tradiţiilor româneşti şi al filoxeniei hristice“, a spus IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim.

(Pr. Valentin Băltoi)

Citește despre: